![poza cu caracter descriptiv poza cu caracter descriptiv](https://media.dcnews.ro/image/201809/w670/pamant_64200800.jpg)
Ca urmare a încălzirii globale, provocată în parte de acţiunea umană, stratul de gheaţă din Groenlanda s-a subţiat, iar o masă echivalentă cu 7.500 de gigatone s-a desprins, afectând stabilitatea rotaţiei Terrei, care acum 'se clatină'. Potrivit unui studiu realizat de Jet Propulsion Laboratory al NASA, deplasarea acestei mase este unul dintre factorii importanţi care afectează stabilitatea rotaţiei Terrei. 'O masă aflată la 45° faţă de Polul Nord - cum este Groenlanda - sau faţă de Polul Sud - cum sunt gheţarii din Patagonia - prin deplasarea sa ar avea un impact mai mare de modificare a axei în jurul căreia se învârte Terra, decât o masă care se află chiar în vecinătatea polilor', notează într-un comunicat Eric Ivins, cercetător la JPL şi coautor al studiului.
Cauzele tectonice afectează mișcarea de rotație
Deplasarea maselor de gheaţă este unul dintre cei trei factori pe care cercetătorii îi semnalează ca responsabili ai acestei rotaţii mai instabile şi al deplasării axei de rotaţie terestre. Un alt factor este legat de 'dezvelirea' rocilor în zonele unde anterior exista un strat gros de gheaţă şi care acum nu se mai află sub presiunea acestei greutăţi. Cea de-a treia cauză prezentată de experţi este aşa numita convecţie a mantalei, provocată de mişcarea rocilor topite la temperaturi foarte înalte din adâncurile Pământului. Potrivit studiului, stratul care se află între nucleu şi suprafaţă (manta) poate suferi variaţii cauzate de mişcările de ridicare şi coborâre a rocilor incandescente, fapt ce generează, de asemenea, instabilitatea rotaţiei, modificând axa. Analizând măsurătorile realizate în secolul al XX-lea, JPL a calculat că axa de rotaţie a Terrei s-a deplasat cu aproximativ 10 centimetri pe an, ceea ce la nivelul unui secol reprezintă aproape 10 metri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știrea zilei e despre Carmen Brumă. Nimeni din presă n-a scris despre asta!
- Noi informații despre problemele navei spațiale Starliner. Ce au descoperit inginerii
- Diferența dintre Ambulanță și SMURD. Când și unde intervine fiecare. Raed Arafat, explicații din sistem/ VIDEO
- Motivul crimei de la Brăila. Ipotezele luate în calcul de anchetatori
- BANCUL ZILEI: Între vecini, la Vaslui
- Ciolacu, replică pentru Geoană: E de noaptea minții! / video
- Victorie de etapă pentru investitorul Alin Bucur. Plaja Caelia a primit „undă verde“ de la Tribunalul Constanța
- „Cazul Lasconi” se repetă în familia lui Elon Musk. Miliardarul se laudă că a dezmoștenit-o pe fiica lui trans și a declarat-o moartă. Aceasta a ripostat în presă
- Reacția unui profesor după ce un coleg a venit în fustă: Să încercăm să înțelegem de ce e supărată lumea pentru cum se îmbracă Nae la facultate
- Continuă coaliția PSD - PNL după alegeri? Alina Gorghiu: Sper să nu se supere nimeni că îndrăznesc să am această opinie / video