Data publicării:

NASA a prezentat detalii despre Artemis, programul său de revenire pe Lună

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Administratorul general al NASA a prezentat joi calendarul programului Artemis, creat pentru a readuce echipaje de astronauţi americani pe Lună, pentru prima dată după 1972, care va cuprinde opt lansări de rachete şi plasarea unei mini-staţii spaţiale pe orbita lunară până în anul 2024, informează AFP.

Administratorul agenţiei spaţiale american a confirmat că Artemis 1 va fi o misiune fără echipaj în jurul Lunii, planificată pentru 2020. Va urma Artemis 2, o misiune ce va consta într-un zbor cu echipaj în jurul Lunii şi care va avea loc 'aproximativ în 2022'. Apoi, misiunea Artemis 3 va duce astronauţi pe Lună, inclusiv prima femeie care va păşi pe scoarţa lunară, în 2024 - va fi echivalentul misiunii Apollo 11, care i-a dus pe Neil Armstrong şi Buzz Aldrin pe Lună în iulie 1969.

Cele trei misiuni Artemis vor fi lansate cu cea mai mare rachetă din toate timpurile, Space Launch System (SLS), aflată în etapa de construcţie, dar a cărei dezvoltare a acumulat întârzieri atât de mari, încât primul ei zbor, programat în 2020, trebuie să fie decalat, potrivit mai multor experţi. În partea superioară a lansatorului se va afla capsula locuibilă Orion. Acestor misiuni, care vor fi '100% ale NASA', li se vor adăuga cinci lansări care vor livra segmente din viitoarea 'Gateway', o mini-staţie spaţială de pe orbita lunară, care îi va aştepta pe astronauţi şi va fi folosită ca punct de trecere, scrie Agerpres.

Aceste cinci lansări vor fi realizate între 2022 şi 2024 de companii spaţiale private, pe care NASA le va finanţa. Viitoarea staţie de pe orbita lunară va fi într-o primă etapă minusculă: ea va include iniţial doar un element propulsie/energie şi un mic spaţiu de locuit. În 2024, astronauţii de pe Terra vor putea să ajungă la bordul ei.

Apoi, ei vor coborî pe Lună la bordul unui vehicul denumit 'lander' (modul de asolizare), ce va trebui să fie trimis în prealabil către mini-staţia lunară şi ataşat de aceasta. O parte a modulului va rămâne pe Lună, iar o alta va permite astronauţilor să redecoleze şi să ajungă din nou pe staţie, de unde vor putea să urce în vehiculul Orion şi să revină pe Terra. Jim Bridenstine a anunţat joi că NASA a ales compania Maxar pentru a construi primul modul al staţiei lunare, cel care va furniza energie, graţie unor mari panouri solare. În următoarele luni, NASA va trebui să aleagă firma care va construi modulul de asolizare. Toate marile grupuri aerospaţiale, precum Boeing şi Lockheed Martin, dar şi cei noi intraţi în acest sector, precum Blue Origin, s-au înscris în cursa pentru obţinerea acestui contract.

'Nu vom deţine materialul, vom cumpăra un serviciu', a declarat Jim Bridenstine, vorbind despre acel modul de asolizare. 'Scopul este să mergem repede cu acest proiect'. 'Nu construim o nouă Staţie Spaţială Internaţională', a prevenit el. 'Scopul nostru final este să mergem pe Marte şi nu de a rămâne blocaţi pe Lună'. Spre deosebire de programul Apollo, NASA doreşte de această dată o prezenţă durabilă pe Lună.

Viitoarea staţie orbitală va avea o durată de funcţionare de 15 ani, iar agenţia americană vrea să construiască - în parteneriat cu alte agenţii spaţiale naţionale şi companii private - o infrastructură pe suprafaţa Lunii pentru a extrage apă, oxigen şi hidrogen. Planul anunţat de NASA prevede alte 18 lansări cu SLS şi rachete private până în 2028. Iar Jim Bridenstine insistă asupra faptului că staţia orbitală va fi deschisă pentru toţi astronauţii din lume. 'Poate că un miliardar va dori să folosească staţia pentru a merge pe Lună cu propriul lui modul de asolizare, considerând că există metale preţioase în anumite locuri de pe Lună', a sugerat administratorul NASA.

Însă un obstacol major va trebui să fie depăşit: Congresul nu şi-a exprimat deocamdată intenţia de a acorda NASA fondurile suplimentare pe care agenţia spaţială americană le-a cerut pentru a-şi atinge obiectivul în 2024. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel