Data publicării:

Naomi, exclus din concursul Eurovision. Vezi componența juriului

Autor: Cristina Alexandrescu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
naomi
naomi

 Anunțat inițial pe lista candidaților care vor participa la concursul  Eurovision, 2013, transsexualul Naomi se pare că a fost lipsit de șansă. Oficialii din TVR au constatat că numele artistului nu se află în nici unul dintre plicurile trimise la înscriere.

Compozitorul piesei, Mihai Onilă, a înscris o melodie în concurs, însă nu pe cea interpretată de Naomi. Această veste a fost confirmată și de producătorul Dan Manoliu. Aflat deja în drum spre Iași, acolo unde se va desfășura prima audiție a celor înscriși la studioul teritorial local, Manoliu a declarat pentru paginademedia.ro: ”Într-adevăr, Mihai Onilă a înscris o singură piesă la concurs, însă aceasta nu este interpretată de Naomi, ci de Cristina Sârmei”.

 Din câte se pare, Naomi nu a plătit la timp compozitorul pieselor, aşa că acesta a înscris în concurs o altă melodie, cu un alt interpret.

Printre concurenții de la concursul Eurovision de la TVR se află și câteva nume cunoscute, printre care Robert Turcescu și Casa Presei, Elena Cârstea, Lora, Luminița Anghel sau Electric Fence.

Din  juriul care va face deplasarea în țară, la studiourile teritoriale, pentru audițiile celor 135 de trupe și artiști care s-au înscris la Eurovision fac parte: de la TVR – Dan Manoliu și Liana Elekes, precum și compozitorii Eduard Cârcotă, Andrei Tudor și Mihai Ogășanu. Aceștia din urmă vor face parte și din juriul semifinalelor, care se vor difuza pe 23 și 24 februarie.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel