Nancy Pelosi, decizie după protestele din Washington. Un general în retragere va efectua un audit asupra securității Capitoliului
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
Nancy Pelosi, lidera democraţilor din Congresul american, a anunţat că i-a cerut unui general în retragere să efectueze un audit asupra securităţii Capitolului.

Lidera democraţilor din Congresul american, Nancy Pelosi, a anunţat vineri că i-a cerut unui general în retragere să efectueze un audit asupra securităţii Capitolului, transmite Agerpres. 

"Pentru a proteja democraţia noastră, trebuie să supunem acum securitatea Capitoliului unui examen scrupulos.", a declarat preşedinta Camerei Reprezentanţilor în cadrul unei conferinţe de presă.

Generalul în retragere Russel Honoré, responsabil cu operaţiunile militare în timpul uraganului Katrina în 2005, va fi însărcinat cu acest "audit imediat". Comisii parlamentare şi, probabil, independente, vor efectua anchete, "însă între timp sunt recunoscătoare că generalul Honoré a acceptat să răspundă îngrijorărilor urgente privind securitatea", a precizat ea.

Donald Trump, tras la răspundere

Violenţele comise la Capitoliu după un discurs al lui Donald Trump şi înainte de certificarea oficială a victoriei lui Joe Biden în alegerile prezidenţiale s-au soldat cu cinci morţi. Parlamentarii au trebuit să fie evacuaţi sau să se ascundă în hemiciclul Camerei, în timp ce susţinătorii preşedintelui se dedau la violenţe şi distrugeri.

Camera Reprezentanţilor l-a pus sub acuzare miercuri pe Donald Trump pentru "incitare la insurecţie" după aceste evenimente. În cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, preşedinta Camerei Reprezentanţilor Nancy Pelosi nu a răspuns unei întrebări privind momentul în care intenţionează să trimită articolul unic în baza căruia ar urma să fie tras la răspundere Donald Trump în "procesul" din Senat.

"Procurorii" Camerei "lucrează acum în aşteptarea procesului şi veţi fi primii pe care îi vom anunţa că mergem acolo" pentru a depune articolul în baza căruia s-a făcut punerea sub acuzare, le-a declarat ea jurnaliştilor. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel