Muzicianul mexican Celso Pina, supranumit ''rebelul acordeonului'', a decedat la 66 de ani
Data publicării:
Autor: Giorgiana Croitoru
WhatsApp
Muzicianul mexican Celso Pina, supranumit ''rebelul acordeonului'' pentru stilul său eclectic, care combină influenţe diverse cu genul tradiţional columbian cumbia, a decedat miercuri în urma unui infarct pe când se afla în oraşul său natal, Monterrey, a anunţat casa de discuri a artistului, La Tuna Records, potrivit Reuters.

Muzicianul avea 66 de ani, potrivit presei locale.

Pasionat de diverse genuri, de la ska la hip-hop, Pina a colaborat cu importanţi artişti rock mexicani, printre care Cafe Tacvba, Lila Downs şi Julieta Venegas.

În 2002, albumul său solo Barrio Bravo a fost nominalizat la premiile Latin Grammy.

Compozitor şi interpret, a început să cânte alături de fraţii săi în perioada copilăriei petrecute în Monterrey, oraş situat în vecinătatea graniţei de nord a Mexicului, potrivit paginii oficiale de internet a artistului.

A învăţat să cânte la acordeon pe când avea aproape 30 de ani, tot în Monterrey, unde a deprins faimosul stil columbian vallenato, elementul central al genului săltăreţ cumbia.

"Nimeni nu poate rezista stilului cumbia", a scris Pina în ultimul său mesaj pe Twitter. Artistul avea programate concerte în Statele Unite, una dintre cele 30 de ţări în care a întreprins turnee, potrivit prezentării din profilul său de pe platforma de muzică prin streaming Spotify.

"Rebelul acordeonului ne-a părăsit. Muzica sa a unit culturile latino-americane şi i-a fascinat pe americani", a scris pe Twitter Ambasada Statelor Unite în Mexic.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel