Data actualizării:
Data publicării:

Muzică pop şi protecţia mediului la Festival Sziget din Budapesta

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Cultura
WhatsApp

Budapesta găzduieşte între 7 şi 13 august cea de-a 27-a ediţie a Festivalului 'Sziget', pe Insula Libertăţii, considerat unul dintre cele mai mari evenimente muzicale în aer liber din Europa, cu concerte ale unor trupe ca Foo Fighters, sau Twenty One Pilots, relatează joi EFE.

Ca parte a campaniei 'Love Revolution', festivalul va oferi o scenă pentru a se putea exprima unor activişti ca Jane Goodall, sau poetei sudaneze Emtithal Mahmoud.

Festivalul Sziget 2019 a fost inaugurat miercuri seară de Ed Sheeran, alături de cântăreaţa franceză Jain, în faţa a zeci de mii de spectatori veniţi la Budapesta din întreaga lume.

Pe insula Sziget de pe Dunăre, în mijlocul Budapestei, vizitatorii - care vor veni din 60 de ţări ale lumii - se vor putea bucura de mii de programe.

Acest mare festival, care oferă programe şi reprezentaţii de muzică pop, clasică sau, jazz, teatru, film şi chiar cursuri de yoga şi care pune la dispoziţie peste 70 de scene şi spaţii, este considerat unul dintre cele mai mari din Europa.

La ediţia de anul acesta participă trupe şi artişti reputaţi precum Foo Fighters, 1975, Twenty One Pilots, The National, Richard Ashcroft, Franz Ferdinand şi Florence and the Machine, printre alţii.

Cultura ibero-americana va fi de asemenea prezentă anul acesta cu concerte ale unor grupuri ca Puerto Candelaria, The Royal Flash, La Ganga Calé, Maruja Limón sau La Banda Morisca.

În spaţiul rezervat circului va susţine reprezentaţii grupul argentinian Papito, precum şi trupele de teatru stradal 'Foco Al Aire' (Mexic) şi 'Sound de Secá' (Spania).

Organizatorii speră ca numărul vizitatorilor să depăşească anul acesta jumătate de milion de persoane.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel