De ce nu și-a deschis porțile muzeul nici până la ora actuală?

Mircea Stănescu istoric, arhivist la Arhivele Naţionale ale României și președinte al Asociației Memoria și Istoria Comunismului a vorbit la #Rezist despre posibilele motive pentru care România nu are încă, fizic, un Muzeu al Ororilor Comunismului așa cum au celelalte țări care au cunoscut fostul regim.

Mircea Stănescu: Cei din noua generație n-au nicio reprezentare, nicio percepție despre comunism. Această lume ar trebui reconstruită pentru ei, pentru că în niciun caz școala nu o face.

Oana Stănciulescu: Da, poate că s-ar putea face când sunt Zilele Străzilor Închise sau cum se cheamă - Calea Victoriei închisă... să zicem. Și puzderie de tineri care merg la promenadă pe Calea Victoriei... poate că de la Piața Victoriei până la Piața Unirii... dacă atunci când s-ar plimba ar vedea într-o clădire așa imensă scris - Muzeul Ororilor Comunismului - ar zice, hai că tot avem liber... după muzeu să fie și o berărie și gelaterie... Noi suntem țara fostă comunistă din Europa de Est care nu are muzeu al comunismului! Desigur că nu sunt naivă și mi-am încercat și eu revolta asta puerilă și am cerut explicații -  de ce nu avem. Îmi spunea domnul Octav Bjoza, fostul președinte al AFDPR că venea din deplasările din Polonia etc. siderat și încântat: Oana, ce muzeu au! Ce documente! Ce frumos organizat e totul! Și-mi arăta - uite aici am lăzi întregi de dovezi care și-ar putea găsi locul într-un muzeu. Dar noi n-avem muzeu!

Avem însă o Hotărâre de Guvern dată de Guvernul Orban privind înființarea acestui Muzeu al Ororilor Comunismului, cum s-a descis să fie numit, care prevedea că până la găsirea unui sediu trebuie să treacă șase luni de zile. A plecat Orban, au venit ceilalți, am auzit pe următorul ministru al Culturii spunând că nu-i place cum sună "orori"  și că se gândește să schimbe denumirea. De-atunci au trecut foarte mulți ani, dar avem un director al muzeului care nu există, există doar online. Și aflu că e doar un sediu administrativ.

Ce înseamnă asta? O păcăleală? Au bifat... ori e, ori nu e... îți asumi politic! E vorba de o decizie politică? De ce nu vrei să-l ai? Pe cine deranjează?

Mircea Stănescu: Da, e foarte greu de spus ce se întâmplă acolo. Politica e de multe ori misterioasă. Ideea de bază e că noi, România, suntem un stat cu o anumită moștenire, cu o anumită cultură, cu o anumită populație, cu anumite aspirații și valorii. Eu, fiind istoric, nu sunt normativ, încerc să descriu realitatea cu acuratețe pe cât de mult pot. Cred că înțelegerea realității primează. Ar trebui, înainte să se facă ce e de făcut dacă e de făcut, să ne gândim de ce se întâmplă cum se întâmplă. Păi, noi, după '89, am ieșit cumva paradiți social și memorial după acest comunism.

Noi nu am ieșit bine, onorabil, din acest comunism pe care unii ba îl jelesc, alții îl proslăvesc. Am ieșit rău pentru că societatea a fost dată peste cap, a fost atomizată după valurile de represiune din anii aceia. Societatea a trecut prin foamete, prin represiunea anilor '50,  a trecut prin reeducări, prin colectivizări, prin naționalizări... iar în anii '80 prin această țintire selectivă a celor care mai mișcau, pentru că societatea, practic, a fost disciplinată, pacificată de regim și contestarea a fost redusă la tăcere. Noi nu am avut dizidenți, am avut și cea mai slabă opoziție armată la comunism. Deci noi nu arătăm bine la momentul '90. Și atunci se pune problema ce fel de memorie avem noi aici. Nu avem "o memorie", ci avem o memorie a oamenilor care au suferit în comunism și a căror voce a fost și a rămas minoritară. Și mai avem și o memorie căreia nu-i pasă de lucrurile astea, ale cărei aspirații au fost să supraviețuiască, să o ducă de azi pe mâine, să se descurce cumva. Plus că mai e memoria activiștilor, securiștilor și a torționarilor...

Interviul complet, aici:

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News