Muzeele Vaticanului se REDESCHID, după cea mai lungă închidere de la Al Doilea Război Mondial
Muzeele Vaticanului, care includ faimoasa Capelă Sixtină, se vor redeschide.
Muzeele Vaticanului se vor redeschide începând de luni, după ce au fost închise timp de 88 de zile din cauza restricţiilor impuse ca urmare a pandemiei de COVID-19, informează Agerpres. Colecţiile vor putea fi admirate de luni până sâmbătă, însă vizitatorii vor trebui să-şi rezerve biletele în avans şi li se vor aloca intervale orare pentru vizită, precizează AFP:
Responsabilii muzeelor au profitat de această închidere - cea mai lungă de la Al Doilea Război Mondial - pentru a efectua lucrări de întreţinere şi restaurare, cum ar fi curăţarea prafului de pe frescele din secolul al XV-lea care împodobeau pereţii laterali ai Capelei Sixtine, o bijuterie a muzeelor care atrage circa şase milioane de vizitatori pe an.
Acest anunţ vine după cel al autorităţilor italiene privind o relaxare a restricţiilor impuse în contextul pandemiei de COVID-19, toate regiunile ţării, cu excepţia a cinci, urmând să fie plasate de luni în categoria "galbenă", cu risc scăzut. Aceasta va permite barurilor, restaurantelor, dar şi muzeelor, să se redeschidă în timpul zilei. De asemenea, Colosseum-ul şi Forumul Roman vor primi din nou vizitatori începând de luni, însă ambele situri vor rămâne închise în weekend.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News