Şeful statului îi adresase luni o scrisoare oficială premierului în care o invita la Palatul Cotroceni, la consultări, pentru clarificarea unor aspecte ce ţin de politica externă.
"Stimată doamnă prim-ministru, având în vedere opiniile exprimate de Guvern în legătură cu evoluţii recente din politica externă, în temeiul dispoziţiilor art. 86 din Constituţie, vă invit pentru consultări în data de 15 mai, ora 11,00, la Palatul Cotroceni. Consultările vizează clarificarea unor aspecte ce ţin de politica externă a României, inclusiv problematica relocării Ambasadei României din Statul Israel, care constituie probleme urgente şi de importanţă deosebită", se arată în invitaţia adresată premierului de către preşedintele Klaus Iohannis.
Preşedintele a precizat că la această întâlnire premierul poate fi însoţit de miniştrii de resort. În cursul serii de luni, Guvernul a anunţat, printr-un comunicat de presă, că premierul Viorica Dăncilă va participa, marţi, la Palatul Cotroceni, la consultările pe teme de politică externă, în urma invitaţiei adresate de preşedintele Klaus Iohannis.
"Domnule preşedinte, în cadrul dialogului interinstituţional, am primit invitaţia dumneavoastră la consultări pe teme de actualitate de politică externă, respectiv recentele evoluţii din Orientul Mijlociu şi relaţiile bilaterale ale României cu Statul Israel. Pe această cale, confirm participarea", a precizat Viorica Dăncilă, potrivit comunicatului Executivului.
[citeste si]
Sâmbăta trecută, la Blaj, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că îl va invita pe ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, pentru a-i explica poziţia adoptată de reprezentanţii României la discuţia de la nivelul Serviciului European de Acţiune Externă al UE privind mutarea reprezentanţelor diplomatice în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim.
În acest context, în cursul zilei de luni, premierul Dăncilă a declarat, referindu-se la convocarea ministrului de Externe, Teodor Meleşcanu, de către şeful statului, că Iohannis trebuie să sune la premier dacă vrea să meargă un ministru la Palatul Cotroceni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand
- Importanța poziției Lunii. Astrolog: “Înseamnă naștere, fertilitate, copii”
- Nicușor Dan, interviu LIVE din studiourile DCNews. Răspunde întrebărilor lui Bogdan Chirieac
- Statistica accidentelor grave din România. Titi Aur: „Asistăm la o tentativă de prezentare a lucrurilor mai roz decât în realitate”