Mureş: Măsuri de restricţionare a circulaţiei animalelor după apariţia unei suspiciuni de pestă porcină africană la un mistreţ
Prefectul judeţului Mureş, Mircea Duşa, a anunţat joi, în urma întrunirii Centrului Local de Combatere a Bolilor Mureş, că au fost luat măsuri de restricţionare a circulaţiei animalelor după apariţia unei suspiciuni de pestă porcină africană la un mistreţ, în zona Sovata.
"DSVSA a recoltat probe de la un mistreţ mort, găsit la aproximativ 15 kilometri de Sovata, aceste probe au fost trimise la laboratorul de la Cluj, analizele au ieşit pozitive astfel că, în cursul nopţii, am trimis probe la Bucureşti pentru confirmarea de la laboratorul central. Având vedere prevederile legii, am convocat, în cursul dimineţii, Centrul Local de Combatere a Bolilor Mureş şi am stabilit o serie de măsuri care vor fi luate în această perioadă de suspiciuni. Dacă se confirmă prezenţa pestei porcine, vom declanşa imediat măsurile prevăzute de lege în aceste cazuri. Vreau să subliniez că aceste măsuri nu afectează animalele din exploataţiile agricole şi din gospodării şi vor fi doar măsuri de restricţionare a circulaţiei animalelor", a arătat Mircea Duşa, într-un comunicat de presă, scrie Agerpres.
Potrivit comunicatului, probele recoltate au fost transmise către Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală (IDSA) şi că se aşteaptă rezultatele analizelor.
În funcţie de rezultatele analizelor, pe fondul vânătoare 42 Niraj, dacă se confirmă boala, se va stabili delimitarea zonei afectate în două zone de restricţie, zonă infectată de 8 kilometri şi o zonă tampon de control temporar, care include zona infectată, de încă 5-10 kilometri faţă de zona infectată, la propunerea DSVSA.
"Aceste zone de restricţie vor fi stabilite după confirmarea pestei porcine africane de către Laboratorului Naţional de Referinţă şi transmiterea hărţii cu delimitarea precisă a zonei afectate de către ANSVSA", a precizat Prefectura Mureş.
Pentru zona definită ca afectată se întreprind, cu respectarea măsurilor de biosecuritate, o serie de măsuri, cum ar fi vânarea integrală a mistreţilor prin metode de vânătoare care nu dislocă efectivul, respectiv prin pândă şi dibuire, în termen de 60 de zile de la confirmarea virusului.
"Pentru a reduce riscul de difuzare a bolii, respectarea cerinţei de a vâna prin metode de vânătoare care nu dislocă efectivul, respectiv prin pândă şi dibuire, este obligatorie pe întreg fondul de vânătoare, nu doar în zona definită ca afectată", se mai arată în comunicat.
În cazul confirmării virusului, exploataţiile de porci domestici din zona infectată vor fi puse sub supraveghere oficială şi se aplică măsuri de restricţionare a mişcării animalelor.
În judeţul Mureş nu a fost semnalat până acum niciun caz de pestă porcină africană de la apariţia virusului în România.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News