Data publicării:
Muncitorii de la Fiat, grevă din cauza lui Ronaldo
Angajaţii de la o uzină Fiat-Chrysler din sudul Italiei au anunţat miercuri că vor intra în grevă pentru a protesta faţă de transferul atacantului portughez Cristiano Ronaldo la Juventus Torino, pentru 112 milioane euro.
Clubul de fotbal Juventus, constructorul auto Fiat Chrysler Automobiles (FCA) şi grupul CNH Industrial (CNHI) sunt deţinute toate de holdingul Exor, care la rândul său este controlat de familia Agnelli. Transferul lui Cristiano Ronaldo la Juventus este cel mai important din istoria campionatului Italiei şi al cincilea în topul celor mai valoroase din istoria fotbalului mondial.
Restricții doar pentru muncitori
Sindicatul USB de la uzina Fiat din Melfi, sudul Italiei, a anunţat într-un comunicat că este 'inacceptabil' să fie cheltuiţi sute de milioane de euro pentru transferul unui jucător de fotbal în timp ce 'timp de mai mulţi ani muncitorii au fost rugaţi de companie să facă sacrificii economice semnificative'. 'Este corect? Este normal ca o singură persoană să câştige milioane şi mii de familii să rămână fără bani la mijlocul lunii?', se întreabă retoric sindicatul USB.
Sindicatul a cerut grupului FCA să investească mai mult în producţia de automobile pentru a menţine locurile de muncă în uzine şi totodată a cerut organizarea unei greve de protest începând de duminică la ora 20.00 GMT până marţi dimineaţa la ora 04.00 GMT. Uzina Fiat de la Melfi, la aproximativ 320 de kilometri sud-est de Roma, produce modelele SUV Fiat 500X şi Jeep Renegate SUV, precum şi hatchback-ul Fiat Punto. Juventus a acceptat să plătească 112 milioane euro pentru a-şi asigura serviciile starului portughez, căruia i-a oferit un contract pe patru ani, cu un salariu de 31 milioane euro pe sezon.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News