"În anul şcolar 2017-2018, conform datelor statistice primite de la Inspectoratul Şcolar al Judeţului Satu Mare, la nivelul municipiului erau înregistraţi un număr de 458 copii cu un singur părinte plecat la muncă în străinătate, în timp ce numărul copiilor cu ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate era de 54, iar cu părinte unic susţinător plecat la muncă în străinătate erau înregistraţi 61 de copii. Până în prezent, la sediul Serviciului Public de Asistenţă Socială au fost înregistrate un număr de 19 notificări privind intenţia părinţilor de a părăsi ţara", precizează sursa citată.
Potrivit Primăriei, ambii părinţi, părintele care exercită singur autoritatea părintească sau părintele la care locuieşte copilul au obligaţia de a notifica Serviciul Public de Asistenţă Socială (SPAS) cu minimum 40 zile înainte de a părăsi ţara, desemnând totodată o persoană, membru din familia extinsă, în grija căreia va/vor rămâne copilul/copiii pe perioada absenţei lor.
Reprezentaţii SPAS vor întocmi un raport de evaluare iniţială, la domiciliul persoanei în grija căreia va/vor rămâne copilul/copiii, document care se transmite instanţei de tutelă, instanţă care poate să emită o hotărâre de delegare a autorităţii părinteşti către persoana respectivă, pe o perioadă de maximum un an.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)