Cetăţenii Uniunii Europene care sosesc în Marea Britanie în perioada de tranziţie de după Brexit vor putea cere să rămână în această ţară pe termen nedefinit, dar nu-şi vor putea aduce automat şi familiile, a indicat miercuri guvernul de la Londra, potrivit Reuters.
Un document publicat pe site-ul executivului britanic a prezentat un sistem conform căruia cetăţenii UE care vin în Marea Britanie după ce aceasta va ieşi din blocul comunitar - dar înainte de încheierea aşa-zisei perioade de implementare - vor avea posibilitatea de a rămâne în Regatul Unit suficient ca să devină eligibili pentru a obţine dreptul de rezidenţă permanentă.
În schimb, dreptul lor de a-şi reîntregi familiile după perioada de implementare - tranziţie - va fi guvernat de legislaţia britanică, şi nu de cea a Uniunii Europene, care stipulează un regim mai strict decât sistemul actual al UE, care le asigură membrilor de familie dreptul automat de acces.
Drepturile celor care vin în Marea Britanie în timpul tranziţiei urmează să fie definite de legislaţia britanică şi interpretate exclusiv de tribunalele britanice, a menţionat Ministerul de Interne britanic. Judecătorii britanici nu vor putea recurge la Curtea Europeană de Justiţie pentru chestiuni de interpretare.
[citeste si]
Limitarea imigraţiei a fost unul din motivele cheie pentru care britanicii au votat în favoarea ieşirii din UE la referendumul din 2016, pe fondul unui important aflux de cetăţeni ai UE, mai ales din ţări mai sărace din estul Europei. Luna trecută, premierul britanic Theresa May a intrat în contradicţie cu Bruxellesul afirmând că cei care vin în perioada de tranziţie vor fi trataţi diferit de cei veniţi în ţară înainte de ieşirea sa din UE, prevăzută pentru 29 martie 2019.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Profesorii au făcut chetă ca o elevă romă să meargă la olimpiadă, iar ea s-a întors cu locul I. Povestea fetei care a învins prejudecățile și neajunsurile
- Predoiu, prezent la o întâlnire crucială în Belgia. Pe masă e pactul care ne-ar putea duce complet în Schengen
- Vin ploile în minivacanța de 1 Mai și de Paște. Elena Mateescu (ANM) a spus cum va fi vremea până la finalul săptămânii / video
- BANCUL ZILEI: Un ardelean ajunge în Germania...
- Cele două zodii care vor da lovitura în luna mai
- Primăriile care au luat bani prin Programul Apă-Canal, în atenția Parchetului General. Președintele AFM, precizări /video
- Atenționare de călătorie pentru românii care pleacă în Grecia
- Atenționare pentru patru zodii: ”Țineți-vă bine până pe 9 iunie”
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Florin Piersic este la Terapie Intensivă. Ar putea fi transferat la Viena pentru a-i fi înlăturat stimulatorul cardiac
- Vreme caldă și ploi. Prognoza ANM pentru minivacanța de 1 Mai și Paști 2024: ne apropiem de pragul de caniculă
- Traiul dincolo de hotare. O româncă stabilită în Londra: „Să trăiești astăzi în Londra este foarte scump, nu foarte greu”
- INFRAMETEO, la final! Ultimele informații de la ANM: Elena Mateescu anunță la ce să ne așteptăm