Muncă forţată la Târgovişte. Umiliţi după un conflict stradal
Un bărbat suspectat că ar fi şantajat şi supus la muncă forţată două persoane, obligându-le să cureţe geamurile unui local din Târgovişte, a fost reţinut, miercuri, pentru 24 de ore, de către poliţişti, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie Dâmboviţa.
"În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că, în perioada 15-21 martie a.c., pe fondul unui conflict stradal, în trafic, prin ameninţări cu acte de violenţă, bănuitul ar fi determinat alţi doi bărbaţi, împotriva voinţei lor, să cureţe geamurile unui local situat pe raza municipiului Târgovişte, în scopul umilirii, pedepsirii şi răzbunării faţă de aceştia", precizează sursa citată.
Bărbatul, în vârstă de 51 de ani, va fi prezentat joi magistraţilor cu propunerea de arestare preventivă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News