Data actualizării:
Data publicării:

Mugur Isărescu, anunțurile momentului de la BNR despre euro, inflație, petrol și alimente. Ce urmează - Video

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Economie
WhatsApp
foto captură video/ Mugur Isărescu, BNR
foto captură video/ Mugur Isărescu, BNR

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, face declarațiile momentului. 

Iată principalele declarații ale guvernatorului BNR, Mugur Isărescu: 

- Cursul de schimb leu-euro s-a menținut relativ stabil pe parcursul lunilor mai și iunie. 

- Potrivit actualelor evaluări, rata anuală a inflației va continua să crească până la mijlocul trimestrului III, anul curent, sub impactul șocurilor pe partea ofertei, dar într-un ritm vizibil încetinit, urcând astfel moderat, peste valorile prognozate în luna mai, pe orizontul scurt de timp. 

- Determinante pentru înrăutățirea perspectivei apropiate a inflației sunt: dinamicile mai mari anticipate a fi consemnate în lunile următoare de prețurilor combustibililor, gazelor naturale și energiei electrice, chiar și-n contextul aplicării schemelor de sprijin și al manifestărilor unor efecte de bază, precum și de prețul alimentelor procesate, în principal sub o influență a ascensiunii mai puternice a cotațiilor țițeiului, produselor energetice și ale mărfurilor agro-alimentare, pe fondul războiului din Ucraina și al sancțiunilor asociate. 

- Efecte inflaționiste suplimentare sunt așteptate și pe segmentul prețurilor administrate, inclusiv ca urmare a scumpirii biletelor CFR, precum și pe cele al produselor din tutun, pe fondul majorării accizei specifice. 

- Incertitudini sunt asociate impactului prezumat, dar și duratei schemelor de plafonare și compensare a prețurilor la energie și combustibil. 

- Riscuri notabile continuă să vină din evoluția cotațiilor produselor energetice, precum și din persistența blocajelor unor lanțuri de producție și aprovizionare, în contextul războiului din Ucraina și al sancțiunilor asociate, cărora li se alătură cele decurgând din măsurile anunțate recent vizând creșterea veniturilor bugetare. 

- Prelungirea războiului din Ucraina și extinderea sancțiunilor impuse Rusiei generează incertitudini și riscuri considerabile la adresa perspectivei activității economice, implicit a evoluției pe termen mediu a inflației, prin efectele posibil mai mari exercitate pe multiple căi asupra puterii de cumpărare și încrederii consumatorilor, precum și asupra activității profiturilor și planurilor de investiții ale firmelor, dar și prin potențiala afectare mai severă a economiei europene, ca și cea a economiei globale, dar și a percepției de risc asupra economiilor din regiune, cu impact nefavorabil asupra costurilor de finanțare.  

Vezi mai mult în video: 

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a hotărât miercuri majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 4,75% pe an, de la 3,75% pe an, începând cu data de 7 iulie 2022, informează banca centrală.

De asemenea, BNR a majorat rata dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 5,75% pe an, de la 4,75% pe an, şi a crescut rata dobânzii la facilitatea de depozit la 3,75%, de la 2,75% pe an, tot din 7 iulie 2022.

Păstrarea controlului ferm asupra lichidităţii de pe piaţa monetară şi menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit sunt alte decizii luate miercuri de CA al BNR pe probleme de politică monetară, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel