Mugur Ciuvică: ”Mă uit cu SCÂRBĂ la ce se întâmplă legat de plagiat”. Reminder despre Kovesi
Autor: Florin Răvdan | Publicat pe: 19 ian, 12:17
WhatsApp
Nicolae Ciucă / Foto: gov.ro
Mugur Ciuvică, preşedintele Grupului de Investigaţii Politice, a reacţionat cu privire la dezvăluirile Emiliei Şercan despre un posibil plagiat comis de Nicolae Ciucă şi aduce aminte de cazul Kovesi, din 2016. 

"Pe Emilia Şercan au prins-o unii cu un plagiat acum câţiva ani. Nu l-a explicat pe al ei, dar se ocupă cu plagiatul altora. Oricum, nu e important pentru mine, că eu am un reper cu plagiatul şi mă ţin de el. La doamna Kovesi fac referire. Mă uit cu scârbă la diverse lucruri care se întâmplă, legat de plagiat. Când am prezentat noi plagiatul doamnei Kovesi, în 2016, au muncit colegii mei cel puţin o lună, au citit lucrarea ei, au văzut anumite părţi ca fiind plagiate clar, au folosit softul ăla care arată plagiatul. Per total, softul arăta cam 40% plagiat. Noi am arătat exemple atunci, pagini cu plagiatul, 15-20 de pagini. Ne-am dus la CNATDCU, care a analizat câteva luni. Au luat doi profesori din Franţa, români, şi un profesor de la Cluj, care e combativ de obicei, dar aici s-a fleoşcăit, la dna Kovesi.

Noi le-am zis ce arată softul american, le-am dat exemplele scoase de noi din lucrare, le-am spus să folosească softul lor şi să verifice întreaga lucrare. Ce au făcut ei? Au luat doar exemplele noastre, 15-20 de pagini, doar alea, şi au zis că e plagiat, şi l-au raportat la întreaga lucrare. Nemaiverificând restul lucrării. Raportat la întreaga lucrare înseamnă doar 4%, deci e plagiat puţin şi nu se pune la dna Kovesi.  

Citeşte şi Plagiat Kovesi vs. Ciucă. Bogdan Chirieac: Comunicatul lui Iohannis mi se pare important

G Ad:

Eu nu ştiu dacă Ciucă a plagiat sau nu, nu m-am uitat pe material şi nici nu mă interesează, pentru că mi-am luat ţeapă cu plagiatul lui Kovesi. Dânsul a zis să verifice comisia şi apoi să ajungă la CNATDCU. Care este scârboşenia mare? Sunt haştag reziştii, care în 2016 ori minimizau foarte mult chestia cu plagiatul lui Kovesi, ori erau foarte agresivi de partea ei. Spuneau că Ciuvică e împotriva luptei anticorupţie, vrea să o defăimeze pe Kovesi. Acum vor să îşi dea Ciucă demisia, ce CNATDCU... Era unul care spunea că nu ştie cum se va mai duce Ciucă în UE, să vorbească cu şefii de stat, că ăia au auzit de plagiat şi se vor uita urât la el. Păi ăia de la UE nu au auzit şi de plagiatul lui Kovesi? Nu au numit-o după trei ani pe Kovesi, cu plagiat cu tot, împărăteasa procuraturii europene? I-a durut fix în pix de plagiatul ei" a spus Mugur Ciuvică, în cadrul emisiunii ”Miercurea Neagră”. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
Crossuri parteneri
DCBusiness.ro
DCBusiness.ro
DCMedical.ro
DCMedical.ro
StiriDiaspora.ro
StiriDiaspora.ro
DefenseRomania.ro
DefenseRomania.ro
Spectacola.ro
Spectacola.ro
Astrosens.ro
Astrosens.ro