"Nu m-am aşteptat, e o veste neaşteptată. Ce ştiu eu este că Radu Mazăre a fost hărţuit de securiştii ăştia noi, cu DNA-ul. Ţin minte imaginile acelea celebre de la restaurantul de pe Kiseleff, când s-au dus să îl ia, să îl ducă la audieri, au trimis 10-20 de mascaţi în restaurant să îl ridice pe Mazăre. Nu mai ştiu exact care e situaţia cu dosarele, cât de serioase sunt, cât de adevărate sunt. Condamnările sunt mari, e posibil să fie nişte lucruri acolo pentru care a fost condamnat", a explicat analistul, în direct la Antena 3.
Radu Mazăre, victimă a poliţiei politice?
"Dacă a fost condamnat pentru dosarul cu clădirile alea pentru nevoiaşi din Constanţa, atunci e clară treabă, poliţia politică şi-a făcut din nou treaba. La dosarul cu terenurile sunt nişte lucruri, pentru că nişte terenuri au trecut din proprietatea statului în proprietatea unor şmecheri, aşa cum s-a întâmplat şi la Bucureşti, nu în proprietatea moştenitorilor. Au ajuns la nişte gigei din ăştia, milionari. În condiţiile astea e posibil ca dosarul respectiv să aibă ceva substanţă", a mai explicat Mugur Ciuvică.
Cu toate astea, repatrierea lui Radu Mazăre depinde de justiţia din Madagascar. Dat fiind că România şi Madagascar nu au semnat un acord de extrădare, există posiblitatea ca Radu Mazăre să nu fie trimis în ţară.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Centrală pe gaze vs. centrală electrică. Vintilă (FEL România): Dintre cele două eu aș alege-o pe a treia
- S-a descoperit, în sfârșit, cum au fost construite piramidele din Egipt
- Gata cu telefoanele mobile așa cum le știam! Cu ce vor fi înlocuite. Ți-ai fi închipuit că se va ajunge aici? foto în articol
- Emi și Cuza, comentarii la adresa lui Florin Ristei: "Exagerează cu vocea! Ca și cum ai două ceasuri cu diamante și le porţi pe amândouă!"
- Ce presupune amplasarea reactoarelor modulare mici (SMR) pe teritoriul României. Ambasadorul Rim Kap-soo: Ar fi prima țară din lume care are așa ceva / video
- Locul din România unde turiștii ”vin pentru că avem niște peisaje extraordinare” și ”oamenii sunt gospodari și primitori”: Dar avem o problemă foarte gravă
- În Reșița condusă de Ioan Popa (PNL), austriecii de la Porr s-au apucat să... asfalteze șine de tramvai / video
- ADN-ul lui Alain Delon, cerut în instanță. Presupusă legătură de paternitate: "Nu ai ochii mei, nu ai părul meu, nu eşti fiul meu, nu vei fi niciodată fiul meu"
- Alertă răpire copil în Iași! Oamenii, avertizați de Poliția Română pe telefoane - Foto în articol
- S-a întâmplat astăzi - 17 mai. Sute de mii de protestatari umplu Piața Tiananmen în cea mai mare mișcare populară de la Revoluția Culturală