Data publicării:

Mourinho, anchetat de Federaţia Italiană pentru declaraţiile despre arbitrul meciului cu Monza

Autor: Alexandru Negrici | Categorie: Sport
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres
Antrenorul echipei AS Roma, Jose Mourinho, este anchetat de Federaţia Italiană de Fotbal (FIGC) pentru că ar fi afectat reputaţia arbitrului Daniele Chiffi cu declaraţiile sale usturătoare de după meciul de miercuri cu Monza, încheiat 1-1, în Serie A, informează agenţia ANSA.

Chiffi este "cel mai prost arbitru pe care l-am întâlnit în viaţa mea", a spus Mourinho, după partida în care Zeki Celik, fotbalistul Romei, a fost eliminat pentru al doilea cartonaş galben în minutul 90+5.

"Nu a avut nicio influenţă asupra rezultatului dar este slab: îngrozitor din punct de vedere tehnic, nu este empatic, nu construieşte relaţii cu nimeni, dă cartonaş roşu unui jucător care alunecă pentru că este obosit", a afirmat portughezul.

"Roma nu are puterea pe care o au alte echipe să spună că nu-şi doreşte anumiţi arbitri. Chiar dacă uneori mi se pare că nici nu vrea... Clubul trebuie să crească şi la acest nivel. Am încetat să mai lucrez în ultimele 20 de minute pentru că ştiam că altfel o să iau un roşu, cu el se întâmplă mereu", a adăugat tehnicianul.

Cu cinci etape rămase din Serie A, Roma este pe poziţia a 7-a a clasamentului, la 2 puncte de locul 4, ultimul care duce în Liga Campionilor. Echipa din capitala Italiei o va întâlni pe Bayer Leverkusen în semifinalele Europa League, scrie Agerpres.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel