Data publicării:

Motociclistul care s-a bătut cu Mircea Badea, CĂLCAT ÎN PICIOARE la un concert. ”Voiau să mă omoare, erau ca niște animale”

Autor: Irina Constantin | Categorie: Stiri
WhatsApp
foto Facebook Teodor Emi
foto Facebook Teodor Emi

Teodor Emi este motociclistul care a ajuns în atenția publică după ce s-a bătut în ring cu realizatorul TV Mircea Badea. 

Recent, el a fost efectiv călcat în picioare la un concert caritabil. A depus plângere pentru tentativă de omor și tâlhărie împotriva celor care au fost la un pas să îl ucidă.

Concertul caritabil, dedicat unor copii, era pe cale să se transforme în scena unei crime. Se pare că Teodor Emi  s-a întâlnit cu un vechi rival de-al său fix la evenimentul caritabil la care au cântat  Dragonu AKA 47, Macanache, Eufonic, Clasimetric, Rotaru, Razie și Assan, Teodor. Dacă față-n față ar fi avut o discuție civilizată, conform motociclistului, o discuție ulterioară la telefon ar fi aprins spiritele. 

”Ne-am despărțit, totul bine. Apoi el m-a sunat pe Facebook, de la un prieten comun, și s-a apucat să mă înjure, mi-a zis că eu fac aroganțe cu el. M-a înjurat, l-am înjurat înapoi, apoi mi-a zis că vine peste mine. Am zis să plec de acolo, mi-am lăsat trotineta și am vrut să plec pe jos”, povestește Teodor Emi, conform Fanatik.

”Voiau să mă omoare, erau ca niște animale”

El spune că a fost atacat mișelește, din spate. 

”Am trecut printre oameni, am văzut niște suspecți, dar am trecut de ei, nu am vorbit cu niciunul, am trecut liniștit. Nu îi cunoșteam pe niciunul. De atunci, mi s-a tăiat filmul”, povestește Teodor Emi, conform sursei citate. 

”M-au trezit niște băieți, eram plin de sânge, venise Salvarea și Jandarmeria. Ce mai îmi amintesc este că era unul în trening albastru și mi-a dat cu piciorul în gură, l-au recunoscut și martorii. Au sărit niște bodyguarzi de-ai locului să mă salveze, altfel mă făceau legumă. Mi-au dat în cap, cu o sticlă, cu un bolovan, cu o bâtă, nu știu. Mi-au dat în cap și apoi m-au luat la picioare, când eram jos. Voiau să mă omoare, erau ca niște animale, am avut noroc că s-au băgat acei oameni”, a mai povestit el. 

”M-am dus la Poliție, am depus plângere și i-am indicat pe toți cei pe care îi suspectez de această faptă. Le-am spus ce martori am, am încredere că organele de ordine vor face lumină în acest caz. Vor fi acuzați de tentativă de omor și de tâlhărie, mi-au furat și niște obiecte personale când am fost inconștient” a conchis motociclistul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel