Data actualizării:
Data publicării:

Motocicletele puternice pot defecta camerele telefoanelor iPhone, avertizează Apple

Autor: Andrada Oana | Categorie: Tehnologie
WhatsApp
Foto ilustrativ. Imagine de cloney de la Pixabay
Foto ilustrativ. Imagine de cloney de la Pixabay

Apple avertizează că vibrațiile transmise de motocicletele puternice pot defecta camerele telefoanelor iPhone. 

Apple a publicat un avertisment în care arată că telefoanele iPhone nu trebuie atașate de motociclete puternice pentru că vibrațiile transmise de acestea din urmă pot defecta camerele, scrie BBC, preluând site-ul MacRumors.

Mai exact, vibrațiile motorului unei motociclete puternice pot afecta stabilizatorul de imagine sau sistemul de autofocus.

În document se precizează că „expunerea directă la vibrații de înaltă amplitudine, la o anumită frecvență, pot afecta performanțele acestor sisteme, ceea ce va scădea calitatea imaginilor foto și video”.

Mai multe modele de iPhone sunt supuse acestui risc. Sistemele telefonului care pot fi afectate au fost concepute pentru a contrabalansa mișcarea, vibrațiile sau efectul gravitației.

„Vibrațiile intense de înaltă amplitudine” ale motocicletelor puternice pot fi transmise telefonului prin șasiu și ghidon.

Potrivit sursei citate, diferiți utilizatori s-au plâns pe social media că telefoanele li s-au defectat după ce le-au ținut atașate de motocicletă.

Soluția este ca telefonul să nu mai fie atașat de motocicletă, lucru pe care mulți îl fac pentru a folosi funcția de navigare. 

VEZI ȘI: Un email trimis de Steve Jobs dezvăluie că Apple a lucrat la un iPhone nano acum un deceniu

 

În 2011, zvonurile cum că Apple lucra la un așa-numit „iPhone nano” erau în floare. Conform The Verge, acest telefon era un iPhone mai mic și mai ieftin decât vârful de gamă de la acea vreme, iPhone 4.

Apple nu a scos niciodată pe piață acest dispozitiv

În timp ce Apple nu a scos niciodată acest dispozitiv super mic, un email al lui Steve Jobs care a ieșit la suprafață în procesul dintre Epic Games și Apple confirmă că compania chiar lucra la un astfel de telefon la acea vreme. Din nefericire, emailul din octombrie 2010 al CEO-ului de la acea vreme nu dezvăluie mare lucru despre smartphone.

Documentul depus la tribunal conține un punct pentru un „plan iPhone nano”, apoi un subpunct pentru „obiectiv de cost”, iar altul care indica faptul că „Jony” (probabil fostul șef de design al companiei) ar fi arătat modelul și conceptul telefonului.

Cuvântul „nano” nu a fost folosit până în prezent la telefoane, însă iPhone Mini există în zilele noastre. 

(Citește mai mult AICI.)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel