Data publicării:
Motivul pentru care Sorin Ștefan Zoltan ar fi fost ucis de fiul său
Procurorii au dezvăluit motivul pentru care Sorin Ștefan Zoltan ar fi fost ucis de către fiul său.
Sorin Ștefan Zoltan, bărbatul ale cărui rămăşite au fost găsite la Dragoslavele, judeţul Argeş, ar fi fost omorât cu lovituri de MMA (arte marţiale combinate) de fiul său pentru o locuinţă pe care o deţinea în municipiul Braşov, relatează Agerpres. Potrivit prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, Adrian Radu, aceasta este ipoteza pe care o iau în calcul, în prezent, anchetatorii de la Braşov.
"Este o violenţă în familie, fiul şi-a ucis tatăl pentru o locuinţă în municipiul Braşov. (...) Suspectăm că omorul a fost unul agresiv, de tip lovituri MMA, pentru că fiul este practicant al acestui sport, dar urmează ca aceste elemente să le stabilim cu exactitate ulterior. În prezent, neavând o autopsie şi foarte multe date, este mai mult o suspiciune", a declarat şeful Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov.
Bărbatul ar fi fost omorât cu câteva săptămâni înainte de a fi descoperit braţul său
Potrivit acestuia, victima a fost omorâtă pe 18 spre 19 noiembrie, cu câteva săptămâni înainte de a fi descoperit braţul său. Nici până în prezent nu a fost, însă, descoperit întregul corp, dar, în cursul zilei de vineri, a fost identificată o groapă, la doi kilometri de unde, pe 8 decembrie, a fost descoperit braţul drept, şi în care au fost găsite elemente de vestimentaţie. În urma comparării acestora cu fotografii s-a stabilit că acestea ar aparţine bărbatului mort.
În ce priveşte ipoteza că bărbatul de 53 de ani ar fi fost dezmembrat de fiul său, procurorul Adrian Radu a afirmat că, deocamdată, nu se poate vorbi despre aceasta, rămăşiţele găsite sugerând mai degrabă o activitate a animalelor sălbatice.
În prezent, tânărul inculpat pentru uciderea tatălui său este în arestul IPJ Braşov, unde a fost transferat odată cu declinarea dosarului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş la cel de pe lângă Tribunalul Braşov. El va fi propus pentru arestare preventivă în cursul serii de sâmbătă spre duminică, a menţionat sursa citată.
VEZI ȘI: Fiul lui Sorin Ștefan Zoltan a fost arestat, după ce antebrațul bărbatului a fost găsit la Dragoslavele
Reamintim că poliţiştii din Argeş au deschis o anchetă pe 8 decembrie 2023, după ce în zona localităţii Dragoslavele, lângă râul Dâmboviţa, au fost descoperite rămăşiţe umane, despre care, ulterior, s-a constatat că erau ale unui bărbat de 53 de ani, cu domiciliul în Bucureşti. El a fost identificat pe baza amprentelor, având antecedente penale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News