Data publicării:

Motivul pentru care bărbații îmbătrânesc mai repede decât femeile

Autor: Doinița Manic | Categorie: Stiri
WhatsApp
Motivul pentru care bărbații îmbătrânesc mai repede decât femeile / Foto: Pexels
Motivul pentru care bărbații îmbătrânesc mai repede decât femeile / Foto: Pexels

Află în articol de ce bărbații îmbătrânesc mai repede decât femeile.

Se spune că bărbații îmbătrânesc mai repede decât femeile. Oare e adevărat acest lucru? Ei bine, cercetătorii susțin că bărbații sunt, din punct de vedere biologic, mai bătrâni decât femeile. Cel puțin asta arată un studiu de la Universitatea Jyväskylä din Finlanda. Bărbații fumează mult mai des și au corpuri mai mari, aspecte care ajută parțial la explicarea diferențelor de gen observate, scrie Descoperă.ro.

Totodată, femeile au o speranță de viață mai mare decât bărbații. Spre exemplu, în Finlanda, femeile trăiesc cu cinci ani mai mult decât bărbații. Decalajul de gen a fost încă și mai mare în anii 1970.

"Am constatat că bărbații sunt mai bătrâni din punct de vedere biologic decât femeile de aceeași vârstă cronologică, iar diferența este considerabil mai mare în cazul participanților mai în vârstă", a spus Anna Kankaanpää, doctorand la Centrul de Cercetare în Gerontologie și la Facultatea de Sport și Științe ale Sănătății.

Se pare că obiceiul fumatului, mult mai frecvent printre bărbați, a explicat decalajul de îmbătrânire la adulții mai în vârstă, dar nu și la adulții tineri.

"În studiul nostru, am folosit, de asemenea, un model de studiu destul de rar și am comparat ritmul de îmbătrânire între perechile de gemeni de sex opus. O diferență similară a fost, de asemenea, observată între aceste perechi de gemeni. Fratele de sex masculin a fost cu aproximativ un an mai mare din punct de vedere biologic decât sora sa. Aceste perechi au crescut în același mediu și împart jumătate din genele lor. Diferența poate fi explicată, de exemplu, prin diferențele de sex în ceea ce privește factorii genetici și efectele benefice ale hormonului sexual feminin estrogen asupra sănătății", a mai explicat Kankaanpää.

Ce obiceiuri te fac să arăți cu 20 de ani mai în vârstă

Există o mulțime de obiceiuri care ne provoacă îmbătrânire prematură și pe care dacă le-am stopa, am descoperi că arătăm și ne simțim mai tineri cu zeci de ani, notează Yahoo Life.

Nu folosești protecție solară

Expunerea la soare poate deteriora pielea și poate provoca schimbări pe termen lung numite  fotoîmbătrânire, adică îmbătrânirea prematură a pielii din cauza expunerii la soare. „În cazul fotoîmbătrânirii, pielea dezvoltă riduri și linii fine din cauza modificărilor la nivelul colagenului dintr/un strat profund al pielii numit derm”, spune Harvard Medical School. Experții recomandă utilizarea zilnică a unei creme de protecție solară care are cel puțin 30 SPF, cu un spectru larg de protecție împotriva razelor UVA și UVB, chiar și atunci când este înnorat.

Bei alcool

Alcoolul deshidratează pielea și provoacă inflamație, care poate duce la înroșirea feței, umflarea și ruperea capilarelor și toate acestea te pot face să arăți mai în vârstă decât ești. Într-un studiu multinațional din 2019, pe mai mult de 3.200 de femei, cercetătorii au descoperit că cei care au băut mai mult de opt pahare pe săptămână aveau mai multe „riduri faciale superioare, umflături sub ochi, comisuri orale, pierderea volumului la mijlocul feței și vase de sânge vizibile” decât femeile care au băut moderat sau care nu consumau deloc alcool.

Îți plac dulciurile

Colagenul și elastina sunt doi compuși din piele care o mențin întinsă, plină și tânără. Dar zahărul le distruge. Potrivit unui studiu publicat în revista Clinical Dermatology, atunci când se consumă niveluri ridicate de glucoză și fructoză, acestea se leagă de aminoacizii din colagen și elastină, dăunându-le și inhibând procesul natural de reparare al organismului. Rezultatul: riduri și piele lăsată. Vezi mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel