Motivul crimei de la Galați. Presupusul ucigaș al interlopului a cântat o melodie rap în drum spre arest
Data publicării:
Autor: Andrada Oana
WhatsApp
Imagine de Ichigo121212 de la Pixabay
Imagine de Ichigo121212 de la Pixabay
Presupusul ucigaș al interlopului din Galați a fost arestat preventiv, vineri. În drum spre arest, el a cântat o melodie rap. 

Tânărul care joi ar fi omorât un membru al lumii interlope din Galați susține că a făcut-o ca să se răzbune pentru sinuciderea fratelui său. Vineri, în timp ce era dus spre arest, el a cântat o melodie rap despre mafie și răzbunare.

Bărbatul de 28 de ani a fost audiat pe parcursul nopții, iar anchetatorii au decis să-l rețină pentru 24 de ore. Ulterior, el a fost arestat preventiv pentru 30 de zile printr-o decizie a judecătorilor care au admis solicitarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați.

La ieșirea de la Tribunal, în timp ce era dus de polițiști spre arest, tânărul a cântat o melodie rap despre mafie și răzbunare. Surse din rândul anchetatorilor spun că bărbatul a declarat că a vrut să răzbune moartea fratelui său.

Acesta s-ar fi sinucis în Austria aruncându-se de pe un bloc, din cauza persoanei care a fost înjunghiată joi. Aceasta din urmă ar fi încercat să ia de la bărbatul care s-a sinucis un apartament, în baza unui împrumut. Se pare că metodele utilizate erau violente, membrii familiei fiind terorizați.

Incidentul a avut loc joi, în parcarea unui bloc din orașul Galați. Victima despre care se crede că ar face parte din lumea interlopă din Galați a fost înjunghiată în plină stradă. A fost lovită cu un cuțit în gât și în burtă și a murit la spital, transmite Mediafax. 

Bărbatul ucis, membru al Clanului Ogeaca din Galați 

Bărbatul mort, în vârstă de 39 de ani, ar fi fost cunoscut grept Gabi 'Șef', membru al Clanului Ogeaca. El ar fi lăsat în urmă trei copii, conform Realitatea PLUS.

Antena 3 a anunțat, joi seară, în jurul orei 23:15, citând cadre medicale, că bărbatul înjunghiat a murit în urma conflictului sângeros. 

El ajunsese la spital în stare critică, după ce a fost înjunghiat în stradă.

„A fost un conflict între doi bărbați. S-a întâmplat în spatele blocurilor de la de la Ultimul Leu. Un bărbat a fost înjunghiat în gât și în abdomen. A fost lovit cu un cuțit. A fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe în stare foarte gravă. Din câte am înțeles a intrat în stop cardiorespirator”, declara Mihai Polinschi, reprezentantul Serviciului Județean de Ambulanță Galați.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel