Dr. Ciprian-Andrei Morariu, medic primar obstetric-ginecologie la Sanador, a vorbit, în cadrul emisiunii Părinți prezenți de la DC News TV, DC News și Părinți și Pitici, despre cauzele infertilității, care afectează în egală măsură, atât femeile, cât și bărbații.
”Până acum, despre infertilitate s-a discutat mai mult pe factorul feminin. Și toată lumea a încercat să o arate cu degetul: Tu ești de vină, du-te și caută-te. Lucru care nu este neapărat normal și corect.
Din păcate s-a constatat o creștere destul de marcantă a infertilității masculine, astfel încât proporția a ajuns să fie o treime cu o treime cu o treime, însemnând că o treime dintre cauzele de infertilitate sunt mixte, o treime feminine și o treime masculine.
Atunci, în dialogul pe care îl avem cu pacientele, legat de infertilitate, ar trebui implicat și factorul masculin. Astfel încât ar trebui să ne gândim la factorul masculin la lucruri chiar simple: un simplu varicocel.
Câți bărbați nu merg la sală, ridică greutăți, poate unii dintre ei utilizează steroizi, ca să obțină masă musculară, lucru care scade dramatic numărul de spermatozoizi de calitate.
Găsim o explicație în lucruri simple pentru ce ni se întâmplă. La fel, avem și paciente care urmărind tot felul de sfaturi de pe internet nu știu când ovulează și au contact în alte perioade, în afară de perioada de ovulație, și se întreabă de ce nu se întâmplă.
De aceea prezența la medicul ginecolog asigură exact din explicațiile necesare pentru a îmbunătății șansa de a obține o sarcină”, a declarat dr. Ciprian-Andrei Morariu în emisiunea Părinți Prezenți.
Cauzele medicale ale infertilității
”Când vine vorba despre factorul masculin, din păcate spermogramele au ajuns să fie din ce în ce mai proaste și se ajunge la proceduri chiar speciale de fertilizare in vitro, cu injectarea spermei în ovocit.
Când vine vorba de factorul feminin, aici avem toată paleta de factori, de la infecții, considerate unele dintre ele factori de infertilitate, istoricul de infecție cu ureaplasma, Mycoplasma, Chlamydia, de la factori care pot duce la înfundarea trompelor, la factorii uterini, diverse malformații uterine, prezența unui sept uterin, prezența unor fibroame uterine, a unui polip la fel pot să împiedice fertilitatea.
Sau cauze ovariene de tipul chisturilor, chisturilor endometriozice, de tipul unor afecțiuni ovariene legate de inflamație și, evident, endometrioza, ca factor general prin prezența leziunilor la nivelul peritoneului sau specific la nivelul organelor feminine”, a mai explicat medicul.
Mai multe în video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- SRI, mai necredincios ca Toma în noaptea de Înviere. Mesaj simpatic / foto
- O biserică de o frumusețe rară din România, construită în 1878, a ars în totalitate în noaptea de Înviere / foto
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare