Învingătorul învins. Filmul „Citizen Kane ” al lui Orson Welles nu mai este „cel mai bun film din toate timpurile”, ci al doilea „cel mai bun film din toate timpurile”. După 50 de ani, el a fost surclasat de „Vertigo” al lui Alfred Hitchcock. Aprecierile sunt rezultatul unui sondaj făcut anul acesta de revista „Sight and Sound” a Institutului de film britanic. 

Autor: Diana-Monica Vulpescu

În ciuda detronării de anul acesta, faptul că filmul s-a menținut în topul clasamentului atât de mult timp este o performanță. Cum a reușit totuși acest lucru?

La momentul apariției sale, „Citizen Kane” nu a fost nicidecum un succes, după cum aflăm din „American Cinematographer, August, 1991”. Publicul general l-a urât. Mărturie stă înregistrarea unui număr, fără precedent atunci, de oameni care au părăsit sala și au cerut înapoi banii pe bilet. Aceeași reacție a fost și în rândul oamneilor din industria filmului. Aceștia au avut o mare antipatie pentru Orson Welles, noul „băiat minune”, care, la vârsta de 25 de ani, era producător, regizor, actor în rol principal și coautor. Mai mult decât atât, Welles a fost invidiat pentru libertea mare, atipică, pe care a primit-o de la Hollywood.

Cu timpul, filmul a fost apreciat la adevărata valoare. Unul dintre motive este acela că a introdus în limbajul cinematografic elemente noi. Poate tocmai de aceea nu a putut fi apreciat la vremea lui.

Cu toate că povestea este una simplă, ea capătă dimensiune prin modul în care este pusă în imagini. În acest sens, regizorul a folosit o structură care nu e cronologică. Caracterul personajului principal și istoria lui capătă contur prin tehnica punctului de vedere. Dacă la început primele informații despre personaj sunt date printr-o secvență de titluri și pagini de ziare, ulterior aflăm episoade din viața protagonistului de la persoanele din anturajul său. Elementul care leagă secvențele este un jurnalist care vrea să descopere ce înseamnă cuvântul pe care protagonistul l-a rostit înainte să moară.

Alte procedee noi au fost îmbătrânirea actorilor în decursul derulării poveștii, suprapunerea dialogului, folosirea flashback-ului. Flasback-ul fusese folosit anterior, dar nu la un asemenea nivel artistic.

Inclusiv la nivelul folosirii tehnicii opticii s-au făcut inovații. Regizorul și-a dorit să abordeze filmul într-o notă realistă. El a imaginat cadre în care, atât în prim plan, cât și în plan îndepărat se petrece o acțiune. Dar tehnica nu i-a permis la acea vreme o claritate în profunzinea câmpului optic. Totuși, în ajutorul regizorului a venit directorul de imagine Gregg Toland, care a perfecționat tehnica opticii și folosirea ei. În urma colaborării celor doi, cadrele cu focus profund precum și unghiurile camerei și iluminatul au devenit faimoase, ba chiar o marcă a regizorului.

Un alt argument pentru care filmul este atât de apreciat este forța de atracție a poveștii. Se prezintă povestea unui antierou cu care nu poți în final decât se rezonezi emoțional.

Povestea, așa cum o prezintă și BBC, este cea a unui băiat tânăr, care este luat din casa familiei sale și crescut în lumea celor bogați pentru a deveni un magnat al presei.

Filmul urmărește încercarea sa de a face tranziția de la un om egocentric și plin de el, la un politician devotat oamenilor.

Un scandal sexual îi distruge șansele în politică și filmul urmărește decăderea din viața publică. Ca urmare a insuccesului, personajul devine megaloman și se alienează de lume și de nevasta sa prin retragerea în marele domeniu Xanadu, retragere care se încheie cu moartea lui singuratică.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News