Moţiunea simplă USR: Ministrul Popescu periclitează în fiecare zi securitatea energetică a României
Data publicării:
Autor: Julia Pandi
WhatsApp
Sursa foto: Facebook Virgil Popescu
Sursa foto: Facebook Virgil Popescu
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, 'periclitează' în fiecare zi securitatea energetică a României şi trebuie să plece imediat din această funcţie, susţine USR în moţiunea simplă depusă marţi la Camera Deputaţilor. 

Potrivit moţiunii simple intitulate 'Incompetenţa şi minciuna închid lumina în România. Ministrul 'săptămâna viitoare' Virgil Popescu, un pericol pentru securitatea energetică a României', actualul ministru al Energiei a primit 'şansa' să reformeze sistemul energetic şi să pună umărul la consolidarea securităţii energetice a României, însă 'a continuat acelaşi dezastru şi aceleaşi combinaţii din ultimii 31 de ani', conform Agerpres.

"Acest ministru liberal a preluat cu succes de la Liviu Dragnea un discurs anti-companii private"

'Poate nu ştiaţi, dar domnul Popescu este cel mai longeviv ministru al Energiei. Deci a avut timp să ne arate ce poate şi să facă reforme. Dar să vedem ce a făcut Virgil Popescu la minister în ultimii ani. A continuat acelaşi dezastru şi aceleaşi combinaţii din ultimii 31 de ani: a promovat în funcţii cheie din companiile de stat în energie mulţi incompetenţi cu carnet de partid, a amânat să promoveze legislaţia pentru consumatorii vulnerabili odată cu liberalizarea pieţei, a lăsat pe 'săptămâna viitoare' decizii care ne-au crescut dependenţa de gazul rusesc şi ne-au făcut să importăm din ce în ce mai multă energie electrică. Mai mult, acest ministru liberal a preluat cu succes de la Liviu Dragnea un discurs anti-companii private. Doar contra unora, pentru că pe altele le-a promovat până şi în PNRR', se menţionează în textul moţiunii USR.

USR califică drept 'un dezastru' gestionarea crizei facturilor la energie

Totodată, USR califică drept 'un dezastru' gestionarea crizei facturilor la energie, menţionând că românii au ajuns să plătească facturi 'uriaşe'.

'O familie care vrea să încălzească o casă cu patru camere plăteşte şi 1.800 de lei pentru gaz într-o lună', se arată în moţiune.

"Cel mai mare pericol la adresa securităţii energetice a României vine de la Virgil Popesc"

'Cel mai mare pericol la adresa securităţii energetice a României vine de la Virgil Popescu. Cifrele şi faptele spun totul despre mandatul său catastrofal în fruntea Ministerului Energiei: gestionarea crizei facturilor la energie este un dezastru; 25% din puterea instalată în capacităţile de producţie de energie electrică din România a fost închisă; importurile de gaze au ajuns la aproape 30% din totalul consumului naţional; legea offshore, care ar fi dat perspectiva începerii investiţiilor în exploatarea gazelor din Marea Neagră, este încă blocată; România a ajuns din exportator net de energie electrică, importator net în perioada 2019 - 2021; noi investiţii în sistemul energetic sunt blocate din cauza întârzierilor şi blocajelor legislative generate tot de Virgil Popescu; peste 10 miliarde de euro din Fondul de Modernizare zac nefolosite din cauza incompetenţei; sinecurile pentru activul de partid în companiile de stat din energie au înflorit mai mult decât oriunde', mai susţin semnatarii moţiunii simple.

"Oamenii şi economia suferă din cauza unor decizii 'proaste' luate de ministrul Virgil Popescu"

Conform acestora, facturile la energie au tot crescut, iar oamenii şi economia suferă din cauza unor decizii 'proaste' luate de ministrul Virgil Popescu. 'Un an de zile a ignorat cu încăpăţânare legea consumatorului vulnerabil care trebuia să vină la pachet cu liberalizarea, spunând nonşalant că este treaba Ministerului Muncii. Aşa că, în luna septembrie, s-a trezit că nu există nicio măsură de sprijin pentru românii care nu îşi pot permite să plătească facturile la energie. La presiunea publică, a venit cu o ordonanţă care stabilea compensaţii pentru consumatorii casnici de energie. Numai că, ce să vezi, în Parlament Virgil Popescu şi-a dat mâna cu prietenii lui de la PSD şi au scos împreună o lege complicată, greu de aplicat şi de înţeles pentru oricine', afirmă USR. În moţiune se mai arată că, pentru 'a-şi acoperi incompetenţa', Virgil Popescu 'a făcut turul televiziunilor pentru a spune că furnizorii de energie şi gaze naturale sunt hoţi'.

'Săptămâna trecută, Virgil Popescu şi prietenii lui de la PSD au reuşit o nouă contra-performanţă: să dea o nouă ordonanţă de urgenţă greşită pe care a trebuit să o modifice în mai puţin de 24 h. Şi de fapt e foarte bine ştiut că ea nu va produce efecte decât în luna martie pentru că pe luna ianuarie nu se va aplica, iar românii vor primi din nou facturi aberante', se mai menţionează în document.

USR: Virgil Popescu este ministrul care pune lacătul pe industria energetică

În opinia USR, Virgil Popescu este 'ministrul care pune lacătul pe industria energetică', având în vedere că, de când acesta este în funcţie, 'puterea instalată în capacităţile de producţie a energiei s-a redus cu aproape 25% de la 24.605 MW la 18.568 MW' şi 'grupurile energetice se închid pe rând'.

Semnatarii moţiunii consideră că Virgil Popescu 'susţine, prin inacţiunea sa, dependenţa de gazul rusesc'

'Legea offshore care ar trebui să permită demararea investiţiilor din Marea Neagră tot nu este pe masa Parlamentului. Asta în pofida repetatelor promisiuni ale ministrului Energiei că modificările la legea offshore vor fi adoptate până la finalul lui 2021, angajament care apare inclusiv în programul de guvernare. Riscăm să vedem astfel o nouă amânare a deciziei de a investi din partea operatorilor până în 2023. Asta înseamnă că primele molecule de gaz ar urma să fie extrase abia în 2027', se explică în moţiunea USR.

Semnatarii mai afirmă că Virgil Popescu 'a promovat incompetenţa şi ipocrizia' şi 'gradul de acoperire al sinecurilor în companiile de stat din energie a urcat până la cer şi înapoi' în mandatul acestuia, dând exemple numirile la Electrica, ANRE.

'Oare cum se mai poate uita ministrul Virgil Popescu în oglindă ştiind că a pus pe butuci industria energetică din România? Iar lucrul acesta înseamnă tocmai facturi mai mari pentru oameni şi pentru întreaga economie românească. Înseamnă o sabotare a interesului economic şi geopolitic al nostru ca ţară. România trebuie să o ia urgent pe calea cea bună şi să meargă în direcţia reparării răului din sectorul energetic. Putem deveni independenţi energetic şi exportatori de energie şi de gaze naturale. Dar pentru asta e nevoie de un profesionist la conducerea acestui minister, e nevoie de viziune şi de curaj.(...) De aceea facem astăzi apel la toţi parlamentarii Camerei Deputaţilor, indiferent de culoarea politică, să aibă curajul şi să voteze această moţiune simplă. Ministrul 'săptămâna viitoare', cel care periclitează în fiecare zi securitatea energetică a României, trebuie să plece imediat!', transmite USR. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel