Data actualizării:
Data publicării:

Moțiunea simplă împotriva lui Ghinea, respinsă. Rezultatul, contestat de social-democrați: Diferență de voturi

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Politica
WhatsApp
Vot în Parlament: 'Cristian Ghinea - de la zero la abis'
Vot în Parlament: 'Cristian Ghinea - de la zero la abis'

Camera Deputaților ar fi respins, marți, moțiunea simplă intitulată „Cristian Ghinea, de la zero la abis!”, inițiată de PSD. Rezultatul a fost contestat de social-democrați.

În favoarea moțiunii ar fi votat 143 deputați, 171 împotrivă , iar unul s-a abținut, potrivit Mediafax. 

Anunțul a fost făcut de președintele de ședință, Cristina Prună, vicepreședinte USR al Camerei Deputaților

Rezultatul a fost contestat de social-democrați.

Moțiunea simplă a fost adoptată de plenul Camerei Deputaților. Potrivit art. 129, aliniat 3 din regulamentul Camerei putem dezbate și vota prin mijloacele electronice strict actele normative. Moțiunea simplă nu e un act normativ. Rezultatul pe votul din sală ne arată o diferență de peste 20 de voturi în favoarea adoptării moțiunii simple. Prin urmare, oricât de atașată ați fi de ministrul Ghinea și de partidul din care faceți parte, nu puteți lua în calcul voturile date pe tabletă. Să plece Ghinea, că moțiunea simplă a fost adoptată”, a spus Alfred Simonis, în aplauzele colegilor din PSD.

O poziție similară a avut și copreședintele AUR, George Simion, care i-a spus Cristinei Prună să „anunțe corect rezultatul, în caz contrar fiind vorba de abuz în serviciu”.

Liderul deputaților PNL, Gabriel Andronache, a respins solicitarea PSD și AUR.

Amintim că PSD a depus o moțiune simplă împotriva ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, semnată de 82 de parlamentari, intitulată „Cristian Ghinea, de la zero la abis!”.

Ministrul Cristian Ghinea a spus, luni, în Parlament, unde s-a dezbătut moțiunea simplă împotriva sa, că testul este un „banc prost” și îi recomandă liderului PSD, Marcel Ciolacu, să nu îl pună pe Facebook, pentru că riscă să îi fie suspendat contul.

Marți, social-democrații au cerut tuturor parlamentarilor să voteze moțiunea simplă împotriva ministrului Investițiilor și Fondurilor Europene Cristian Ghinea și „să respingă corupția din PNRR”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel