Moțiune împotriva lui Bode: S-a anunțat data în care moțiunea va fi dezbătută, dar și data votului
A fost anunțată data dezbaterii, dar și data votului pentru moţiunea simplă împotriva ministrului de Interne, Lucian Bode.
Astfel, moțiunea va fi dezbătută în şedinţa de luni a Camerei Deputaţilor, iar votul va fi dat miercuri, a decis Biroul permanent al Camerei.
Deputaţii de la USR şi Forţa Dreptei au depus, miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, moţiunea simplă împotriva ministrului Bode, intitulată "România merită mai mult decât hoţi în funcţii publice".
Semnatarii susţin că scopul acestei moţiuni simple este acela de a atrage atenţia asupra "întârzierii nepermise într-o funcţie guvernamentală a unui om care nu o merită", aşa cum "nu-şi merită titlul academic" sau respectul oamenilor care au muncit cinstit în România.
"Aflat în situaţia stranie de a se prezenta în faţa românilor şi a întregii lumi cu un şef al Poliţiei dovedit hoţ, Guvernul României e obligat să ia măsuri pentru repararea demnităţii instituţiilor sale democratice. Scopul prezentei moţiuni este acela de a atrage atenţia asupra întârzierii nepermise într-o funcţie guvernamentală a unui om care nu o merită, aşa cum nu-şi merită titlul academic sau respectul oricărui om care a muncit cinstit în această ţară. Încă-ministrul de Interne Lucian Bode nu numai că refuză să îşi asume responsabilitatea pentru propriile fapte, dar, cu un insultător tupeu, încearcă să mute discuţia pe un teren al banalelor schimburi de replici politice. În paralel, declanşează o ofensivă juridică dublată de o campanie mediatică menită să prezinte o realitate parţială, mincinoasă şi, pe alocuri, de-a dreptul ridicolă", se arată moţiune.
USR şi Forţa Dreptei trec, de asemenea, "în dreptul ministrului Bode" "eşecul umilitor suferit de România în încercarea de a adera la Schengen". Semnatarii au adăugat pe lista ministrului Lucian Bode şi "licitaţiile trucate pentru achiziţia de maşini de clienţii de partid şi de stat ai arcului guvernamental".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News