Moţiune de cenzură împotriva Guvernului Cîţu. Ciolacu: Există semnale că oameni din PNL ar vrea să o voteze
Există semnale că oameni din PNL ar vrea să voteze moțiunea de cenzură pe care PSD o va depune împotriva Guvernului, spune președintele social-democraților, Marcel Ciolacu.
Întrebat, luni seara, la Antena 3, dacă speră ca „unii din tabăra Orban” să voteze pentru căderea Guvernului Cîțu, Marcel Ciolacu a răspuns că i-ar plăcea să creadă că totul se desfășoară din interes național.
În ce privește eventualele semnale că oameni din PNL ar vrea să voteze moțiunea, Ciolacu a afirmat că „există asemenea semnale, atât la liderii de grup, cât și la mine personal”.
„Vom continua negocierile. Am terminat negocierile cu partenerii sociali, deoarece am vrut să vedem în primul rând de la patronate, de la IMM-uri, de la sindicate, dacă este oportun să depunem o astfel de moțiune de cenzură. Cu toții au spus foarte clar că este oportun să depunem moțiunea de cenzură și acest guvern să plece. Am negociat textul moțiunii, l-am finalizat cu partenerii sociali, cu ceilalți parteneri și cu grupul AUR. Se vor regăsi pasaje de la fiecare cuprinse în moțiune”, a declarat Marcel Ciolacu.
Dacă moțiunea de cenzură va trece, PSD este pregătit să vină cu o propunere de prim-inistru și are 10 zile pentru o nouă majoritate: „constituțional, sunt multe variante, se poate și un guvern minoritar, se poate crea o nouă majoritate, se pot face alegeri anticipate. (...) Avem oamenii pregătiți, avem discuții cu toți partenerii sociali și știm care sunt în acest moment prioritățile României și avem capacitatea de a doua zi să putem guverna”.
Ciolacu e de părere că moțiunea se va depune miercuri, urmând să fie votată săptămâna viitoare, în așa fel încât să se încadreze în această sesiune.
În ce privește susținerea AUR, Ciolacu a precizat că PSD nu are un proiect politic cu această formațiune, ci „o relație normală în Parlament”: „Nu cred că AUR să nu voteze o moțiune de cenzură, în acel moment înseamnă că ar susține Guvernul. Își doresc ca și noi că această moțiune de cenzură să treacă”, citează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News