Data actualizării:
Data publicării:

Moțiune de cenzură Guvern Dăncilă. Liviu Pop, discuție APRINSĂ la B1 TV

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Replici Liviu Pop (PSD) - Ioana Constantin (PMP) Captura FOTO B1 TV
Replici Liviu Pop (PSD) - Ioana Constantin (PMP) Captura FOTO B1 TV

Liviu Pop, senator PSD, a avut un acid schimb de replici cu secretarul general adjunct al PMP, Ioana Constantin, în cadrul emisiunii moderate de Aneta Sîngeorzan, de la B1 TV.

Discuția s-a aprins pe subiectul votului la moțiunea de cenzură împotriva Guvernului, care va avea loc joi. Întrebat de moderatoarea emisiunii dacă se negociază voturile privind moțiunea, Liviu Pop a spus că:

'Eventual, se negocia pe vremea domnului Băsescu...'. În acest moment, senatorul PSD a fost întrerupt de Ioana Constantin.

Ioana Constantin: Când nu aveți argumente... îl aduceți pe Băsescu în discuție. Asta faceți constant, de 2-3 ani în Parlamentul României, negociați cu parlamentarii. Punct!

Liviu Pop: Înțeleg că metehnele PDL, cu Boc și Băsescu în frunte, se mai duc pe o aripă din PMP, nu pe toată aripa pentru că sunt și parlamentari PMP care înțeleg că atunci când se câștigă alegerile se pun oameni în funcții politice...

Ioana Constantin: Dumneavoastră ați câștigat alegerile în România și ce ați făcut? V-ați schimbat 3 guverne...Parlamentul României s-a schimbat într-un teren pe care s-a negociat cu funcții, cu bani, pe voturile românilor.

Liviu Pop: Alergarea după funcții din partea unor membri, inclusiv PMP și alte partide nu trebuie să intre în atributul celor care nu sunt în Parlament.

Ioana Constantin: Nu aleargă nimeni după funcții, domnule... Eu v-am explicat că, în aceste zile, negociați în Parlamentul României.

Liviu Pop: Eu nu v-am întrerupt...

Ioana Constantin:  Negociați voturile de la moțiunea de cenzură folosindu-vă că sunteți la guvernare. Nu trebuie să existe așa ceva în Parlamentul României.

Liviu Pop: Majoritățile se fac prin negociere în Parlamentul României. Dacă vorbiți mai tare și mă întrerupeți nu înseamnă că aveți dreptate.

Ioana Constantin:  Negocierile se fac pe proiecte, în interesul cetățenilor, nu în interes personal. E democrație. Încă ne putem exprima...

Liviu Pop: Eu vă las să vă terminați discuția și apoi vorbesc și eu 10 secunde. Dar vă las să terminați pentru că am constatat că sunteți nevorbită și vreți să le spuneți pe toate. Eu am răbdare. Nu toți parlamentarii PMP vor vota (neinteligibil)

Ioana Constantin: Dumneavoastră de unde știți, domnule Pop? Parlamentarii PMP vor vota moțiunea de cenzură!

Liviu Pop: Dumneavoastră refuzați să vedeți adevărul. Haideți că vă spun!

Ioana Constantin: Haideți că manipulați!

Liviu Pop: Programele făcute de Guvernul Dăncilă și Guvernele PSD după decembrie 2016 sunt pentru autoritățile locale unde sunt și primari PMP sau PNL, care au avut discuții cu parlamentarii acestora și au au avut discuții cu ei privind ce au auzit că se vor da afară 400.000 de oameni...(neinteligibil). Dacă abrogați PNDL și OUG 114...

Prezentatoarea Aneta Sîngeorzan a intervenit în discuție cerând calm invitaților și să vorbească pe rând.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel