Data actualizării:
Data publicării:

Moţiune de cenzură, dată depunere. Tomac: Ne obligă să acţionăm

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Politica
WhatsApp

Preşedintele PMP Eugen Tomac spune că, probabil, lunea viitoare, Opoziţia va anunţa ziua în care va depune moţiunea de cenzură. 

"În cel mai scurt timp moţiunea de cenzură trebuie depusă. Ultima iniţiativă, cea legată de rectificarea bugetară, ne obligă să acţionăm cu fermitate în acest sens. Am discutat cu Ludovic Orban (preşedintele PNL) şi cu Dan Barna (preşedintele USR) chiar ieri şi urmează luni să anunţăm probabil şi ziua în care vom depune moţiunea de cenzură.

Acest Guvern trebuie să plece. Vedeţi că domnul Dragnea vrea să pară sigur, dar nu mai este sigur, a propus să fie înlocuiţi 10 miniştri din actualul Cabinet când putea foarte simplu să propună o restructurare guvernamentală şi să îi treacă prin vot în Parlament. Nu a avut acest curaj, tocmai de aceea cred că suntem obligaţi să depunem o moţiune de cenzură, pentru că şanse sunt din ce în ce mai mari ca acest lucru să reuşească", a declarat Tomac, joi, la Palatul Parlamentului. 

Potrivit acestuia, se discută pe tema moţiunii de cenzură şi cu parlamentarii social-democraţi, iar o parte dintre ei sunt în continuare de acord că Liviu Dragnea şi Viorica Dăncilă trebuie să plece din fruntea PSD şi a ţării, chiar dacă nu se exprimă public în acest sens.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel