Data publicării:

Moscova ar fi doborât patru rachete HARM de fabricaţie americană deasupra teritoriului său, lângă Ucraina

Autor: Elena Didila | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa foto Agerpres
Sursa foto Agerpres

Armata rusă a afirmat luni că a doborât patru rachete HARM de fabricaţie americană deasupra teritoriului său, pe cerul regiunii ruse Belgorod la frontiera cu Ucraina, unde Moscova duce o ofensivă de la începutul lui februarie.

"Patru rachete anti-radar americane HARM au fost doborâte în spaţiul aerian al regiunii Belgorod", a anunţat Ministerul Apărării rus, în raportul său zilnic postat pe Telegram, fără alte precizări, potrivit Agerpres.

Localităţile şi infrastructurile din regiunea Belgorod au de suferit frecvent din cauza tirurilor, adesea mortale, atribuite de Moscova armatei ucrainene.

Rachetele americane AGM-88 HARM sunt rachete tactice aer-sol concepute pentru a căuta şi distruge sistemele de apărare aeriană ale adversarilor echipate cu radar.

Statele Unite au adaptat rachetele antiradar AGM-88 "HARM" pentru avioanele de vânătoare MiG-29 ale Forţelor Aeriene Ucrainene. În august, Colin Kahl, secretarul adjunct pentru afaceri politice în Departamentul american al Apărării, a subliniat că SUA au furnizat Ucrainei mai multe rachete HARM pe care le-au reconfigurat pentru a putea fi lansate de avioane MIG-29, deşi au fost concepute pentru avioanele americane.

Rusia a declanşat în 24 februarie o agresiune militară neprovocată şi nejustificată contra Ucrainei. Moscova susţine că este vorba despre o operaţiune militară specială de denazificare a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel