Data publicării:
Morțile suspecte de la Spitalul Sf. Pantelimon. Dr. Radu Țincu arată cazul în care pacienții trebuiau să primească altă substanță decât noradrenalină pentru a fi salvați
Medicul Radu Țincu a vorbit despre cazul de la Spitalul Pantelimon.
Radu Țincu, medic ATI, a vorbit despre cazul de la Spitalul Sfântul Pantelimon din București, unde mai mulți pacienți ar fi fost lăsați să moară prin scăderea dozei de noradrenalină intenționat.
"Haideți să începem în primul rând cu motivul pentru care a fost redusă această noradrenalină. Cred că procurorii trebuie să clarifice care a fost intenția acestor doctorițe de a reduce noradrenalina. Ce pot să vă spun este că avem un protocol al Societății Europene de Terapie Intensivă care spune că folosim noradrenalina pentru creșterea tensiunii arteriale. În momentul în care ajungem să punem noradrenalină trebuie să crească în perioada imediat următoare presiunea arterială a pacientului.
"Există și alte vasopresoare în afară de noradrenalină"
Dacă după un interval de câteva ore tensiunea arterială nu este crescută și ajungem cu noradrenalină la valori maximale, asta înseamnă că pacientul este refractar la acest tratament și atunci trebuie căutată o altă soluție terapeutică. Există și alte vasopresoare în afară de noradrenalină.
Vă spuneam că dacă un pacient cu care are suport vasopresor maximal cu noradrenalină, adică cu 20ml/h, și tensiunea este patru cu trei, asta înseamnă că noradrenalina nu și-a atins ținta, nu și-a îndeplinit funcția de creștere a tensiunii arteriale.
În protocolul european spune că un pacient care rămâne cu tensiune foarte mică, în ciuda tratamentului cu noradrenalină, trebuie să primească o altă soluție terapeutică.
În niciun caz nu sunt de acord cu ideea înlocuirii cu ser fiziologic, pentru că asta înseamnă o ascundere a unui adevăr. Și în al 2-lea rând, nu este normal ca aceste aceste proceduri medicale să nu fie consemnate în foaia de observație. Faptul că în realitate am făcut un gest medical, el trebuie să se regăsească în foaia de observați a acestor pacienți.
Dr. Radu Țincu: Mi se părea mult mai corect o astfel de abordare
Uitându-ne în raportul de medicină legală, nu ne precizează raportul care era tensiunea arterială a pacientului în momentul în care avea noradrenalină cu 20ml/h. Dacă tensiunea pacientului la momentul în care primea doză maximală de noradrenalină era patru cu trei, asta înseamnă că noradrenalina era ineficientă și conform protocolului european de Terapie Intensivă trebuia să căutăm un alt medicament vasopresor care să crească tensiunea arterială.
Faptul că pacientul avea o doză maximă de noradrenalină și avea tensiune patru ne arăta că, în primul rând, tratamentul este ineficient. Și în al 2-lea rând, să știți că tensiunea de patru cu trei este o tensiune incompatibilă cu supraviețuirea. Pacientul ar fi trebuit cumva să primească altă substanță, vasopresoare, pentru a putea compensa această scădere de tensiune arterială.
Eu cred că mai degrabă raportul medico-legal ar fi trebuit să spună că noradrenalina era ineficientă, având în vedere tensiunea de patru cu trei, și că ar fi trebuit căutate alte soluții terapeutice. Mi se părea mult mai corect o astfel de abordare", a declarat Radu Țincu la Antena 3 CNN.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News