Morți suspecte la Spitalul Sf. Pantelimon. UPDATE: Managerul instituției medicale: "Au fost decese care nu puteau fi evitate, din analiza preliminară"
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
Morți suspecte la Spitalul Sf. Pantelimon. Șefa secției ATI: Nu se poate așa ceva! Toate asistentele sunt stupefiate de o astfel de știre / Foto: Pixabay
Morți suspecte la Spitalul Sf. Pantelimon. Șefa secției ATI: Nu se poate așa ceva! Toate asistentele sunt stupefiate de o astfel de știre / Foto: Pixabay
Șefa secției ATI de la Spitalul Sf. Pantelimon a venit cu o reacție privind morțile suspecte care s-ar fi produs în unitatea medicală.

UPDATE 5:

Poliţiştii Serviciului Omoruri din cadrul Poliţiei Capitalei efectuează, vineri, audieri în cazul deceselor de la Spitalul Clinic de Urgenţă "Sfântul Pantelimon" din Bucureşti, conform unor surse judiciare citate de Agerpres.

UPDATE 4:

Bogdan Socea, managerul Spitalului Sf. Pantelimon și preşedintele Colegiului Medicilor Bucureşti, Cătălina Poiană, au făcut mai multe declarații în legătură cu acuzațiile aduse medicilor de la Spitalul Pantelimon.

"Conducerea Spitalului Sf. Pantelimon colaborează cu comisiile de anchetă în această situație care s-a ivit, colaborează cu organele de cercetare penală, cu Corpul de Control al Ministerului, care este aici în spital și analizează documentele, cu Colegiul Medicilor și cu comisia internă instituită în spital, comisia de analiză medicală a situației. Până în momentul de față, din analiza preliminară, nu s-au constatat date care să ateste o viciere a tratamentului în secția de Terapie Intensivă.

De asemenea, ceea ce vreau să se înțeleagă foarte clar, e că nu au fost sesizări anterioare la niciunul dintre organismele menționate și nici la comisiile spitalului cu privire la posibile nereguli în secția ATI. Suntem foarte preocupați de siguranța pacientului și pacienții sunt tratați la noi în siguranță. Medicii ATI, ca și toți medicii spitalului, își depun toate eforturile pentru a reuși cu fiecare caz în parte, tratăm fiecare bolnav în parte, nu este o statistică, dar sigur că interpretările și cifrele ne ajută și ele. Fiecare deces este important și ne pare rău pentru aceste decese, însă au fost decese care nu puteau fi evitate, din analiza preliminară. Comisia internă s-a constituit, analizează situaţia cu cât mai mare rapiditate. Miercuri vom avea raportul final", a declarat Bogdan Socea, managerul Spitalului Sf. Pantelimon.

Bogdan Socea nu avrut să facă comentarii despre acuzaţiile fostei şefe a ATI.

"Preocuparea noastră acum este să analizăm situaţia ivită şi situaţia acestor decese reclamate ca suspecte, posibil suspecte", a adăugat el.

Tododată, managerul a mai susţinut că au existat cazuri "scutite de necropsie la cererea familiilor".

"Nu ştiu să vă spun acum dacă toate, dar cea mai mare parte a lor. Şi vreau să vă mai spun că mortalitatea în terapie de fapt reflectă mortalitatea întregului spital. Orice caz grav de pe orice secţie ajunge în terapie şi decedează într-un interval de timp. Deci, practic raportarea aceasta la 17 cazuri nu se face la 25 de paturi, ci la 525 de paturi, cât are acest spital de urgenţă, unul dintre cele mai mari spitale de urgenţă din Bucureşti, care tratează cele mai dificile cazuri şi spital clinic, bineînţeles. (...) Sigur, procurorii au cerut o listă de documente, printre care sunt şi aceste copii ale foilor de observaţii. (...) Nu am găsit până în momentul de faţă niciun fel de nereguli", a spus Bogdan Socea.


Preşedintele Colegiului Medicilor din Bucureşti: Stabilirea adevărului este o prioritate

"Colegiul Medicilor din Municipiul București a declanșat cercetarea procedurală, care este condusă de Departamentul de Jurisdicție Profesională a Colegiului Medicilor și ancheta este în derulare. Cu certitudine, toate aceste proceduri vor fi derulate cu celeritate și totodată vreau să mai precizez faptul că un reprezentant al Colegiului Medicilor din București, la solicitarea Ministerului Sănătății, a participat astăzi și participă la acțiunile derulate de Corpul de Control al Ministerului Sănătății și de comisia internă de anchetă a Spitalului Sf. Pantelimon.

Ceea ce s-a verificat până în acest moment, respectiv procedurile legate de administrarea de terapie și tratamente există, toate sunt în regulă în ceea ce privește procedurile, restul datelor sunt în curs de verificare. Vreau să transmit însă cu fermitate că adevărul trebuie stabilit și că stabilirea adevărului la ora actuală este o prioritate, și este singurul lucru care poate să mențină încrederea în sistemul de sănătate", a declarat preşedintele Colegiului Medicilor Bucureşti, Cătălina Poiană.

UPDATE 3:

Fiica unuia dintre pacienții care au fost internați la Spitalul Sf. Pantelimon și a murit face acuzații grave la adresa medicilor din această unitate medicală.

"Am venit la dumneavoastră pentru că nu am liniște. Nu ne-a permis nici să îl vedem, nici la ora vizitei când a fost nu ne-a dat voie să îl vizităm. Nu a vrut nimeni să stea de vorbă cu noi, ne goneau. Au înjurat-o pe mama și i-a zis să plece că nu are voie. (...) L-am înmormântat duminică, dar nu avem liniștea asta pentru că știm că tata a supraviețuit atâția ani cu boala asta și eu cred că mai trăia", a spus femeia în fața presei.

UPDATE 2:

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a fost întrebat dacă a cerut şi o statistică a numărului de decese de la Spitalul Sf. Pantelimon din Capitală.

"Totdeauna lucrăm şi cu statistica, şi statistica se face pe perioade mai lungi de timp. O să facem şi o statistică, dacă au existat acolo sau la alte spitale şi acumulări de cazuri, de decese, pe perioade mai scurte de timp", a precizat ministrul Sănătății.

"Eu, fără să fiu specialist în Terapie Intensivă, pot să vă spun că şi în pandemie şi în cazul sezoanelor de viroze respiratorii există anumite săptămâni când, la nivel naţional, se înregistrează un număr mai mare de decese, dar o să vedem la ce spital şi eventual, comparativ cu alte spitale de urgenţă, pentru că trebuie să compari acelaşi tip de spital. (...) Trebuie să facem comparaţii care să fie sustenabile", a mai spus Alexandru Rafila.

UPDATE 1:

Rudele pacienților care au murit la Spitalul Sf.Pantelimon din Capitală au mers la unitatea medicală pentru a cere explicații. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a venit cu mai multe precizări în acest sens.

"Abia am început această investigație, lăsați-ne să ne facem treaba. Lucrăm cât putem de repede, nu vreau să ne facem angajamente, prefer să dau informații curente. Voi sta de vorbă cu echipa de control, cu managementul spitalului, vreau să știu exact cum se desfășoară activitatea în această secție de Terapie Intensivă și dacă sunt elemente care vor pune sub îndoială actul medical.

Mă voi duce împreună cu doamna președinte al Colegiului Medicilor din București, doamna profesor Poiană, pentru că dânsa împreună cu mine are două tipuri de responsabilități. Avem o responsabilitate care este pentru pacienți, și să fie foarte clară chestiunea asta, noi răspundem pentru calitatea îngrijirilor și pentru siguranța pacienților. Și cea de-a doua, care este la fel de importantă, este legată de prestigiul profesional și de siguranța exercitării profesiei de către medici", a declarat Alexandru Rafila.

Acesta a spus că va merge în cursul zilei de astăzi la Spitalul Sf. Pantelimon.

Știrea inițială:

Șefa secției ATI de la Spitalul Sf. Pantelimon din Capitală, dr. Florina Pompilian, a venit cu o reacție în urma unor acuzații privind moartea unor pacienți de la Terapie Intensivă.

"Nu am date concrete despre ce asistente au vorbit, dar nu cred că vreun medic anestezist din echipa mea sau din oricare alt spital ar putea face așa ceva. Să omoare voluntar un pacient. 

Avem 25 de paturi în terapie, dar întotdeauna avem un surplus de pacienți care rămân în UPU pentru că nu au locuri. Sunt 17 persoane care au murit în patru zile. Nu cred sau nu-mi amintesc să mai fi fost perioade cu atâția, dar au fost perioade în care au murit șase într-o zi", a spus șeful secției ATI de la Spitalul Sf. Pantelimon din București, la Antena 3 CNN.

Șefa secției ATI de la Spitalul Sf. Pantelimon: Toate asistentele sunt stupefiate de o astfel de știre

Gravele acuzații ar fi fost lansate în scris de directorul de îngrijiri al Spitalului de Urgență "Sfântul Pantelimon", care ar fi afirmat că: "20 de pacienți ar fi decedat în cadrul secției ATI, într-un interval foarte scurt, prin administrarea incorecta a unui medicament. Vă rog să luați măsurile legale".

Întrebată ce a făcut în momentul în care a aflat de acest număr mare de decese, dr. Florina Pompilian a spus: "Administrarea noradrenalinei este clar controlată. Există documente medicale, fișe înregistrate. Medicul specifică cât trebuie administrat. Cea care manevrează substanțele este asistenta. Discuția a fost în comun și am spus că nu se poate așa ceva! Care dintre noi ar putea face așa ceva? Toate asistentele sunt stupefiate de o astfel de știre".

Precizăm că un val de morți suspecte a fost raportat la Spitalul Sf. Pantelimon din București. Informația a ajuns și la procuratură, unde există deja o sesizare depusă la Parchetul de pe lângă Tribunalul București. Acuzațiile sunt grave și vizează posibila moarte a zeci de pacienți într-un interval scurt de timp. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a confirmat demararea unei anchete a Ministerului Sănătății prin intermediul Corpului de Control. Totodată,  Colegiul Medicilor din Municipiul București (CMMB) s-a autosesizat și a demarat o cercetare coordonată de Departamentul de Jurisdicție Profesională.

VEZI ȘI: Acuzații grave: Val de morți suspecte la Spitalul Sf. Pantelimon din Capitală. Alexandru Rafila: Am trimis Corpul de Control

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel