Data publicării:
MORȚI după dezinsecție, controversă. Val Vâlcu: Acolo trebuie dat primul telefon
Doi copii și mama unuia dintre ei au murit la Timișoara, după ce au prezentat simptomele unei intoxicații. Alți 3 copii sunt internați la spital. Primele date arată că blocul în care locuiesc cu toții a fost deratizat recent.
Jurnalistul Val Vâlcu a comentat acest subiect la Antena 3 în emisiunea Anei Maria Roman.
”La deratizare, substanțele sunt plasate în recipiente la care un copil sau un adult nu are cum să ajungă. Dacă vorbim însă de alte substanțe care au fost împrăștiate... nu se știe dacă a fost făcută dezinsecție sau deratizare. Ce substanțe s-au folosit? Asta trebuie să spună firma care a efectuat acest serviciu. Primul telefon al autorităților trebuie dat la respectiva firmă. Sunt substanțe cu diferite moduri de manifestare, proceduc alte simptome.
Cei care oferă asistență medicală trebuie să ia legătura cu cei care au făcut deratizarea sau dezinsecția. În cazul pesticidelor, la țară, se întâmplă frecvent ca unii dintre fermieri să pună mai mult decât trebuie. Poate fi afectat ficatul, rinichiul, sistemul nervos, în funcție de agentul folosit. Cel mai afectate sunt persoanele vârstnice, cu patologie asociată, copiii mici, mamele lor. Simptomele merg de la lăcrimare, dureri de cap, grețuri, vărsături, lipotimie până la șoc sau stop cardio-respirator. Gravitatea este corelată cu timpul de expunere. Trebuie aflat care sunt substanțele folosite și în ce concentrații”, a mai spus jurnalistul.
Oamenii, evacuați din bloc
Blocul din care doi copii, de 9 zile, respectiv de 3 ani, și o femeie de 29 de ani au murit, din Timișoara a fost evacuat în totalitate. 14 oameni au fost duși la spital pentru analize.
Potrivit ISU Timiș, în blocul respectiv, începând de vineri au avut loc trei decese, respectiv doi copii de 9 zile și 3 ani și un adult de 29 ani.
„Există suspiciune unei cauze toxice. UPU SMURD a anunțat DSP și Poliția. Din partea ISU Timiș s-a deplasat echipajul CBRN pentru cercetare. La ora 14.00 a fost convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență și s-a stabilit evacuarea întregului bloc (parter plus 4 etaje)", anunță ISU Timiș.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News