Data publicării:

Mormântul lui Iisus, deschis după câteva secole

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Mormântul în care se află corpul lui Iisus a fost deschis de restauratori pentru prima dată, după câteva secole. Locul în care se presupune că a fost îngropat Hristos după crucificare  va fi restaurat într-o operaţiune care va costa, în total, 4 milioane de dolari.

O placă de marmură care acoperă mormântul săpat în piatră, aflat în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalimul vechi a fost ridicată, ca parte a unei restaurări cu un cost total de 4 milioane de dolari, un proces delicat care vizează momumentul sacru al Creştinismului, arată un raport publicat de National Geographic, citat de The Guardian. Restauratorii vor putea, astfel, să examineze catafalcul original de piatră sau „patul de înmormântare" pe care se pare că s-ar fi odihnit trupul lui Iisus Hristos.

„Placa ce acoperă mormântul a fost dată la o parte şi am fost surprinşi să constatăm cât material de lucru se află dedesubt. Va fi o analiză ştiinţifică îndelungată, dar vom putea, în sfârşit, să ajungem la suprafaţa pietrei pe care, potrivit tradiţiei, a fost aşezat trupul lui Hristos", a declarat arheologul Fredrik Hiebert, partener al proiectului, pentru National Geographic.

[citeste si]

Un arheolog care insoteste echipa de restaurare a declarat ca testele radar penetrante au stabilit ca peretii pesterii sunt, de fapt, in picioare - la o inaltime de aproape doi metri si conectati la roca de baza - in spatele panourilor marmorate ale camerei din centrul Bisericii Sfantului Mormant din Ierusalim.

În proiectul de restaurare a bisericii sunt implicaţi 50 de experţi, iar banii au venit de la mai mulţi donatori, inclusiv de la Regele Abdullah al Iordaniei, iar operaţiunile s-au derulat mai ales noaptea, pentru a permite accesul pelerinilor. Fondul Mondial pentru Monumente supervizează întreaga operaţiune. Ediculul a fost reconstruit de patru ori, cel mai recent în 1810, în urma unui incendiu.

Biserica Sfântului Mormânt adăposteşte locul în care se presupune că Iisus Hristos a fost îngropat după crucificare şi cel în care s-a produs Învierea. Şase denominaţii împart custodia lăcaşului de cult, iar pentru a evita altercaţiile, cheile au fost încredinţate, în secolul al XII-lea, unei familii de musulmani, în semn de neîncredere față de diferențele religioase.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel