MOOG® anunță la Automechanika Frankfurt lansarea unei noi tehnologii inovatoare și creșterea capacității europene de producție
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Noua tehnologie oferă un plus de siguranță, calitate, confort și durabilitate și marchează începutul unei etape puternice de rebranding pentru specialistul în direcție și suspensie. 

MOOG®, brandul de piese auto pentru direcție și suspensie de la Federal-Mogul Motorparts, a dezvăluit la Automechanika Frankfurt o nouă identitate de brand și a făcut câteva anunțuri importante. O nouă fabrică din Spania va iniția producția principalelor produse ale brandului, care beneficiază de noua tehnologie Hybrid Core. Această inovație se concentrează pe sporirea siguranței, îmbunătățirea durabilității și furnizarea unei calități superioare prin utilizarea armării cu fibră de carbon și a tratamentului termic prin inducție. Produsele rezultate sunt acum mai puternice și mai durabile.

Gamă optimizată și tehnologie nouă

Tehnologia Hybrid Core va fi disponibilă pe întreaga gamă de componente pentru direcție și suspensie MOOG, acolo unde o astfel de tehnologie este adecvată. Pe lângă utilizarea armării cu fibră de carbon pentru a reduce greutatea și a spori durabilitatea, noua tehnologie furnizează și o gamă largă de beneficii specifice aplicației, cum ar fi cuplul mai mic al articulației, poziționat mai jos și creșterea deflecției radiale pentru articulații cu bilă, brațe de suspensie și capete de bară de direcție.

„Tehnologia Hybrid Core este doar una dintre tehnologiile care contribuie la îmbunătățirea gamei noastre de produse marca MOOG", a explicat Davor Horvat, Business Director, Direcţie-Suspensie, EMEA, Federal-Mogul Motorparts. „În plus, folosim tratamente termice și acoperiri de suprafaţă avansate, un lubrifiant sintetic nou pentru confort sporit și piulițe cu flanșe zincate pentru calitate și siguranță."

Inovațiile și expertiza MOOG optimizează gama de articulații cu bilă, brațe de suspensie, capete de bară de direcție, tije axiale de direcţie și bielete stabilizatoare. Călirea prin inducție oferă bolţurilor rezistență și durabilitate, furnizând clienților un plus de siguranță și liniște. De exemplu, oțelul utilizat pentru brațele din tablă este mai puternic decât materialele tradiționale. Noii lubrifianți sintetici nu numai că simplifică montarea corectă, ci optimizează și fricțiunea componentelor pentru a asigura o direcție cât de uniformă și precisă permite soluţia constructivă proprie vehiculului.

Piesele beneficiază și de o acoperire specială cu fulgi de zinc, care conferă aspectului și finisajului o calitate superioară, îmbunătățește rezistența la coroziune și, atunci când este utilizat pe piulițele cu flanșă MOOG, permite o forță de blocare mai mare, pentru un plus de siguranță.

„Acoperirile de suprafaţă nou-concepute oferă produselor MOOG noi lansate un aspect și o finisare de calitate superioară", a continuat Horvat. „Ne-am concentrat pe furnizarea unei actualizări complexe care oferă clienților o gamă revoluționară și servicii fără egal."

„Brandul MOOG este cunoscut pentru furnizarea de produse de înaltă calitate pe piața aftermarket. Ne bucurăm că putem furniza produse sau piese reproiectate care întăresc reputația clădită de-a lungul timpului", a explicat Horvat. „Anunțurile din ultima perioadă dovedesc devotamentul cu care MOOG oferă clienților săi un serviciu care evoluează împreună cu așteptările consumatorilor, pentru o fiabilitate crescută și niveluri de confort îmbunătățite."

Un nou aspect

Noua tehnologie a brandului și extinderea gamei deja existente vor fi susținute de un ambalaj nou, care aduce prospețime brandului. Dezvăluirea ambalajelor în culori vii de galben și albastru va da startul unei noi ere a brandului, acestea fiind adoptate în cele din urmă pentru toate gamele de produse. Branding-ul va contribui la atingerea obiectivului MOOG de a-și continua extinderea cotei de piață și de a-și îmbunătăți vizibilitatea ca brand premium.

„Am considerat că este important să ne consolidăm capacitatea de extindere și gama îmbunătățită cu un nou aspect", a concluzionat Horvat. „Ambalajele cu culoare galben viu sunt concepute pentru a face distincția între produsele MOOG și cele alternative care nu aduc cele mai noi inovații, cum este cazul produselor MOOG".

Pentru a afla mai multe despre MOOG, accesați www.moogparts.eu/, vizitați un distribuitor local sau contactați reprezentantul Federal-Mogul Motorparts.

Despre Federal-Mogul

Federal-Mogul LLC este un furnizor global de top de produse şi servicii destinate producătorilor auto şi operatorilor de service pentru vehicule şi echipamente de pe piaţa automobilelor, vehiculelor comerciale uşoare, medii şi grele, navale, feroviare şi aerospaţiale, precum şi de pe piaţa energetică şi industrială. Produsele şi serviciile companiei contribuie la reducerea consumului de combustibil, a emisiilor de CO2, şi îmbunătăţesc siguranţa vehiculelor.

Federal-Mogul cuprinde două divizii de afaceri independente, conduse fiecare de către un director general executiv, aflat în subordinea consiliului de administraţie al Federal-Mogul.

Divizia Federal-Mogul Motorparts vinde şi distribuie un portofoliu larg de produse prin intermediul a peste 20 dintre cele mai recunoscute mărci de pe piaţa globală auto din segmentul aftermarket, deservind în acelaşi timp echipamente originale incluzând sisteme de frânare, ștergătoare și o gamă de componente de șasiu, către producătorii de vehicule. Mărcile aftermarket ale companiei includ ştergătoarele ANCO®; piesele și fluidele auto premium calitate OE Beck/Arnley®; sistemele de aprindere BERU®*, sistemele de iluminare, bujiile, ştergătoarele şi filtrele Champion®, filtrele Interfil® , produsele pentru motoare AE®, Fel-Pro®, FP Diesel®, Goetze®, Glyco®, National®, Nüral®, Payen®, Sealed Power® și Speed-Pro® , piesele de șasiu MOOG® şi produsele pentru frânare şi iluminare Abex®, Ferodo®, JURID® și Wagner®.

Divizia Federal-Mogul Powertrain proiectează şi produce componente originale pentru sisteme de propulsie şi produse de protecţie a sistemelor pentru autoturisme, autovehicule grele, aplicaţii industriale şi de transport.

Federal-Mogul a fost înfiinţată la Detroit în anul 1899 şi are sediul central în Southfield, Michigan. Compania are aproximativ 55.000 de angajaţi în 24 de țări. Pentru mai multe informații, vă rugăm vizitați www.FMmotorparts.com.

*BERU este marcă comercială înregistrată a BorgWarner

Vezi si: Federal-Mogul Motorparts anunță la Automechanika Frankfurt 2018 proiecte inovatoare și noi soluții Champion®

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel