Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri normativele de cheltuieli pentru desfăşurarea evenimentului, stabilind totodată că finanţarea cheltuielilor aferente se suportă din bugetul Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945 - 1989.
Conform comunicatului, la dezvelirea şi sfinţirea monumentului sunt invitaţi reprezentanţi ai Comitetului de Conducere al INTER-ASSO, organizaţie internaţională ce reprezintă foştii deţinuţi politici din Albania, Bosnia, Herţegovina, Cehia, Croaţia, Estonia, Germania, Letonia, Lituania, Republica Moldova, Slovacia şi Slovenia. Evenimentul are loc la iniţiativa Fundaţiei pentru Democraţie, al cărei preşedinte este Emil Constantinescu, Primăriei Bucureşti şi Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945 - 1989.
Monumentul 'Aripi', dedicat luptei anticomuniste, este reprezentat sub forma a trei aripi realizate din oţel inoxidabil, cântăreşte peste 100 de tone şi are o înălţime de peste 20 de metri. Autorul monumentului este sculptorul Mihai Buculei, al cărui tată a fost deţinut politic la Aiud. Inţiativa construirii monumentului 'Aripi' aparţine Asociaţiei Foştilor Deţinuţi, iar demararea efectivă a proiectului a început în 2003, în urma unui concurs de soluţii organizat de Ministerul Culturii.
Emil Constantinescu declara în momentul ridicării celor trei aripi, în luna decembrie, că inaugurarea acestuia urma să fie în preajma zilei de 1 mai, în prezența mai multor foști șefi de stat din străinătate.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă