Monica Niculescu și Gabriela Ruse au câștigat turneul de la Nottingham! Româncele noastre au cucerit Marea Britanie
Jucătoarele române de tenis Monica Niculescu şi Elena Gabriela Ruse au câştigat, sâmbătă, titlul în proba de dublu a turneului ITF pe iarbă de la Nottingham (Marea Britanie), dotat cu premii totale de 100.000 de dolari, după ce au învins în finală australiencele Priscilla Hon/Storm Sanders cu 7-5, 7-5.
Niculescu şi Ruse, capi de serie numărul patru, au obţinut victoria după o oră şi 23 de minute.
În primul tur, româncele au trecut de cuplul Kristie Ahn (SUA)/Lizette Cabrera (Australia) cu 6-3, 6-0, în sferturi au dispus de perechea Ysaline Bonaventure (Belgia)/Ekaterine Gorgodze (Georgia) cu 6-0, 6-1, iar în penultimul act le-au învins pe principalele favorite, Timea Babos (Ungaria)/Arina Rodionova (Australia), cu 7-6 (5), 4-6, 10-5.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News