Monica Niculescu, învinsă în sferturile probei de dublu la Ostrava (WTA)
Perechea formată din jucătoarea de tenis Monica Niculescu şi din ucraineanca Nadia Kicenok a fost învinsă de cuplul Kirsten Flipkens (Belgia)/Demi Schuurs (Olanda), cu 6-4, 7-6 (3), vineri, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului WTA de la Ostrava (Cehia).
Niculescu şi partenera sa au pierdut după o oră şi 35 de minute în faţa favoritelor numărul patru.
În primul set, Flipkens şi Schuurs au condus cu 2-0, 3-1 şi 4-2, au fost egalate, 4-4, însă au reuşit să se impună cu 6-4, revenind contra serviciului de la 15-40.
În actul secund, Niculescu şi Kicenok au făcut trei break-uri, dar de fiecare dată şi-au pierdut serviciul în ghemul următor şi nu au reuşit desprinderea.
Adversarele au dominat tiebreak-ul.
Monica Niculescu şi Nadia Kicenok s-au ales cu un cec de 6.000 dolari şi 100 de puncte WTA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News