Monica Niculescu, calificată în semifinalele turneului de la Seul
Monica Niculescu s-a calificat în semifinalele turneului de la Seul după ce a învins-o în sferturi pe pe Jana Cepelova (Slovacia), locul 102 WTA, scor 6-4, 6-2, într-un meci care a durat o oră şi 21 de minute.
Niculescu (28 de ani, 55 WTA), numărul 5 pe lista capilor de serie și-a asigurat în urma acestei partide un cec în valoare de 11.300 dolari și 110 puncte WTA.
În faza următoare a turneului de la Seul, Monica Niculescu o va avea ca adversară pe sportiva chineză Shuai Zhang, favorită 3 şi locul 40 WTA, care a trecut la rândul ei în sferturi, cu 6-2, 6-4, de Camila Giorgi (Italia).
În cealaltă semifinală vor juca Patricia Ţig şi Lara Arruabarrena (Spania, numărul 90 mondial). Ţig a trecut în sferturi, scor 7-6 (2), 2-6, 6-3, de sportiva spaniolă Sara Sorribes Tormo, locul 139 WTA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News