Data actualizării:
Data publicării:

Monica Iacob Ridzi. MOTIVAREA instanței pentru CONDAMNARE

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Înalta Curte de Casație și Justiție a motivat decizia de condamnare a Monicăi Iacob Ridzi. Instanța supremă scrie că faptele fostului ministru al Tineretului sunt de o gravitate extremă. 

Cinci ani de închisoare cu executare a primit Monica Iacob Ridzi pentru fapte de corupție, în dosarul manifestărilor organizate în 2009 de Ziua Naţională a Tineretului. Decizia este din 28 ianuarie și nu este definitivă. Judecătorii ÎCCJ au motivat decizia în nu mai puțin de 870 de pagini, în care explică în detaliu de ce fostul ministru și ceilalți inculpați din dosar au fost condamnați.

Monica Ridzi așteaptă verdictul în dosarul "2 Mai"

"Înalta Curte mai are în vedere că exercitarea abuzivă de către inculpata Iacob-Ridzi Monica-Maria a atribuţiilor de serviciu s-a materializat şi în aceea că a folosit resursele financiare ale MTS alocate Zilei Naţionale a Tineretului pentru realizarea şi difuzarea unor produse publicitare prin care şi-a promovat imaginea de om politic fapt ce contravine prevederilor art. 22 din Legea nr.500/2002 privind finanţele publice, care instituie în sarcina ordonatorilor de credite obligaţia de a angaja şi de a utiliza creditele bugetare pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor publice şi cu respectarea dispoziţiilor legale", se arată în documentul instanţei.

Judecătorii mai arată că faptele Monicăi Iacob Ridzi sunt de o "gravitate extremă" şi descriu tabloul infracţional conturat la nivelul ministerului drept unul "dezolant", informează Mediafax, potrivit Antena 3

"Înalta Curte mai are în vedere că în arhitectura traseului infracţional din speţă se înscriu cu o egală gravitate extremă infracţiunile informatice săvârşite de inculpaţii Iacob-Ridzi Monica-Maria şi Mărcuţă Marius-Mihail pentru zădărnicirea aflării adevărului în cauză şi care evidenţiază de altfel persistenţa fostului ministru, inculpata Iacob-Ridzi Monica-Maria în ascunderea urmelor de tip informatic ale infracţiunilor deja comise, sens în care din dispoziţia acesteia, coinculpatul Mărcuţă Marius-Mihail, temându-se ca acele probe datorită conţinutului lor, îi pot incrimina a hotărât să cheme la sediul MTS pe martorul Meşină Dan Paul - specialist IT, pentru a şterge definitiv din calculatoarele de serviciu e-mail-urile în scopul de a nu mai putea fi recuperate şi folosite ca probe de organele de urmărire penală (a se vedea în acest sens declaraţia martorului susmenţionat dată sub prestare de jurământ în faţa instanţei de judecată, care configurează cu exactitate un tablou infracţional dezolant al activităţilor infracţionale ce se comiteau în Ministerul Tineretului şi Sportului chiar şi după declanşarea scandalului public naţional cu referire la aceleaşi fapte)", notează cei trei judecători.

Monica Iacob Ridzi intră în Parlament în urma redistribuirii

ÎCCJ mai arată în motivare că gravitatea faptelor este dată de pluralitatea actelor de executare care dovedesc perseverenţa infracţională a inculpaţilor nominalizaţi, cât şi de pluralitatea de infractori din dosar.

Judecătorii mai spun că au avut în vedere fiecare aspect circumstanţial ce ţine de persoana celor inculpaţi în acest caz, precum informaţii apte să circumstanţieze persoana inculpaţilor, ca şi nevoia de reeducare şi posibilitatea lor de reinserţie socială după executarea unei sancţiuni de drept penal, starea psiho-fizică a fiecăruia, particularităţile psihice ale acestora, mediul social, comportamentul inculpaţilor înainte şi după săvârşirea infracţiunii, faptul că nu au antecedente penale, sunt căsătoriţi, unii au copii, au studii universitare în diferite specialităţi, cu menţiunea că "evaluarea gravităţii faptelor infracţionale trebuie analizată în legătură necesară cu vinovăţia şi atitudinea psihică faţă de faptele comise şi urmările acestora".

Monica Ridzi, condamnată la 5 ani de închisoare cu executare. Chirieac: Este o pedeapsă nemeritată

"Or, din acest ultim punct de vedere, se reţine că toţi inculpaţii din prezenta cauză au avut o atitudine constantă de negare a infracţiunilor imputate, ceea ce însă nu reflectă decât poziţia lor procesuală subiectivă pentru a nu fi atrasă răspunderea penală pentru săvârşirea aceloraşi fapte şi care însă este infirmată de amplul material probator administrat în cauză (...) Din examinarea coroborată a probelor administrate în cursul procesului penal pornit împotriva lor rezultă fără echivoc existenţa faptelor infracţionale şi săvârşirea cu vinovăţie în forma intenţiei a acestora", se arată în motivare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel