Monica Ghiurco, propusă, pentru a doua oară, în funcţia de preşedinte - director general al TVR
Monica Ghiurco a fost propusă, pentru a doua oară, pentru funcţia de preşedinte - director general al televiziunii publice, în urma reuniunii de joi a reprezentanţilor Consiliului de Administraţie al instituţiei, au declarat, pentru Agerpres, surse din TVR.
Propunerea Consiliului de Administraţie va fi înaintată Parlamentului. Monica Ghiurco a fost respinsă pentru aceeaşi funcţie de plenul reunit al Parlamentului la jumătatea lui aprilie. De asemenea, pe 29 martie, plenul comun a respins prima propunere a CA al SRTV de numire a lui George Orbean la şefia TVR.
Deputaţii şi senatorii au votat numai noul CA al SRTV, care este alcătuit din Irina Radu, Doina Gradea, Alfred Bulai, Ionica Stănciulescu, Radu Carp, Debreczeni Hajnal, Ruxandra Garofeanu, Valeriu Cristian Hadji-Culea, Raico Cornea, Monica Simona Ghiurco, Teodor Gabriel Giurgiu, Christel Ţopescu şi George Orbean. Membri supleanţi sunt: Elena Anca Dindirică, Smaranda Vornicu Shalit, Lucian Romaşcanu, Adriana - Silvia Mesesian, Cristian Vasile Petcu, Rostas-Peter Istvan, Savu Cătălin Cătană, George Bălăşoiu, Andrea-Julika Ghiţă, Cornel Mihalache, Luminiţa Velciu, Ana Maria Sandu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News