Data actualizării:
Data publicării:

Momentul în care PNL DISPARE. Vâlcu, comentariu exploziv după retragerea lui Cîțu

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp
Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres

Jurnalistul Val Vâlcu a taxat dur motivația lui Florin Cîțu după ce și-a depus mandatul de premier desemnat chiar înainte de votul din Parlament. 

Alegeri prezidentiale 2024

”E o gafă de comunicare, prostiile cu care ne-a obișnuit Cîțu” a fost prima reacție a jurnalistului Val Vâlcu.

”Nu-mi dau seama dacă postarea prin care și-a anunțat retragerea pe Facebook a fost gândită doar de el sau și de strategii de comunicare ai PNL-ului, dar este ceva îngrozitor. Practic, motivându-și politic retragerea- dezertarea, cum bine a spus Ponta- aruncă pisica moartă în curtea PNL-ului și pune mari probleme unei eventuale nominalizări a lui Orban pentru funcția de premier. Îl obligă pe Klaus Iohannis să nominalizeze pe altcineva, deși motivația publică este că s-a retras pentru a-i face loc președintelui de partid. E o gafă uriașă de comunicare să vii și să motivezi politic. Când țara aștepta un premier, tu vii să motivezi politic, susținând că duci grija PNL-ul și a lui Ludovic Orban. Da, dacă venea și se retrăgea, susținând că trebuie consens, să fie depășită politica de partid, în contextul pandemiei de coronavirus, atunci DA, era logic. Dar să vii să spui că te-ai retras pentru că te arde grija de Orban și de PNL e o imensă prostie. Dacă va fi nominalizat Ludovic Orban premier și lucrurile nu merg bine, PNL dispare ca PNȚCD.” a afirmat Val Vâlcu. 

”Dă-te la o parte și lasă-l pe Ciolacu!”

”Nu neapărat că și-a dat demisia e o prostie, ci motivarea. Să spui că-ți dai demisia pentru Ludovic Orban e o imensă gafă. Dacă e să fie președintele de partid - premier, pentru a avea susținere, atunci să fie Marcel Ciolacu, dacă ne luăm după președintele de partid, pentru că PSD are cele mai multe voturi în Parlament. Dacă nu schimbi majoritatea guvernamentală și vrei să fie în spate un partid puternic, dă-te la o parte și lasă PSD-ul! Logica anunțului lui Florin Cîțu e greșită sau, mai bine spus, e ilogic ce susține Cîțu. Dacă e vorba de susținere și nu mai mergem în logica anticipatelor, atunci dă-te la o parte pentru Marcel Ciolacu, nu pentru Ludovic Orban.” este comentariul, la cald, al lui Val Vâlcu, după anunțul lui Florin Cîțu de retragere. 

Vezi și: Florin Cîțu, mesaj pe Facebook, după ce s-a RETRAS: Mesaj de forță pentru Orban

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel