Data publicării:
Momentul care a înduioșat pe toată lumea. Dovada că dragostea există și când ești bunic
Mulți dintre internauți s-au întrebat care e povestea celor doi.
Cultura internetului, aflată sub „asediul” reglementărilor naționale și europene din cauza numeroaselor cazuri de deep fake și fake news, poate reține și momente care înduioșează publicul.
Și în cazul de față, un videoclip de pe o platformă populară de socializare face înconjurul internetului, stârnind mii de reacții din partea internauților.
Diferite persoane au încercat să gândească tot felul de teorii cu privire la două persoane în vârstă care se distrează pe un patinoar.
Vârsta nu reflectă întotdeauna starea de spirit, lucru pe care cei doi îl demonstrează în videoclipul de mai jos.
Videoclipul este însoțit de un text care spune că „acum că văd asta, mi-aș dori să le cunosc povestea”.
View this post on Instagram
Muzica de pe fundal a emoționat internauții care au asaltat secțiunea de comentarii, astfel că mulți s-au bucurat pentru momentul cuplului la vârsta a treia. Printre cei care au comentat s-au numărat și persoane care spun despre ele că sunt în vârstă și care s-au simțit impulsionați să reînvie romantismul dintre aceștia și partenerii lor cu care petrec de o viață. Alții, și-au adus aminte de persoanele dragi pe care le-au pierdut de-a lungul timpului și cu care, de asemenea, au petrecut multe momente frumoase împreună.
Un internaut a crezut că cei doi sunt foști patinatori de performanță care „probabil că au câștigat numeroase premii împreună” - deși nimeni nu a putut confirma aceste detalii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News