Momentul 16 decembrie, primul strigăt al democrației
Data publicării:
Autor: Vlad Manolache
WhatsApp
Ziua de 16 decembrie nu poate fi niciodată uitată de poporul român. 

Ziua de 16 decembire a fost, în urmă cu 29 de ani, primul pas al Revoluției, prima dată când în România s-a strigat Libertate. Totul a început din momentul în care mai mulți credincioși s-au strâns în fața Bisericii Reformate din Timișoara pentru a-și exprima nemulțumirea față de măsura luată în privința preotului László Tokés care era trimis la o altă parohie. Adunarea a devenit tot mai mare, iar oamenii au început să scandeze împotriva nemulțumirilor față de regimul comunist.

Punctul culminant a fost momentul în care poetul Ion Monoran a avut ideea de a opri un tramvai în timp ce striga "Jos Ceașescu". În scurt timp, oamenii au început să blocheze strada și să strige împotriva dictatorului și a regimului comunist. La lăsarea serii, sutele de persoane au ajuns în fața Comitetul Judeţean al Partidului Comunist Român, unde au fost întâmpinați de un cordon de milițieni. Acolo au avut loc primele violențe. Geamurile clădirii au fost sparte și mai multe încăperi au fost devastate de oamenii revoltați.

În speranța că era momentul care putea schimba soarta țării, oamenii au încercat să caute sprijin în căminele studențeși, însă cei mai mulți dintre tineri erau plecați. Apoi mulțimea s-a împărțit în grupuri care au mers prin toate cartierele orașului pentru a chema oamenii în stradă. Până la miezul nopții, sute de oameni, în frunte cu László Tokés, au fost prinși, bătuți și arestați.  A doua zi, Timișoara a continuat lupta pentru libertate cu și mai multă determinare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel