Tabletă
Desktop
Data publicării:
Momente de vârf din Cetatea Dogilor
Autor: Magdalena Popa Buluc | Categorie: Cultura
Robert Redford şi Jane Fonda, Leii de Aur pentru carieră
Mostra del Cinema de la Veneţia a oferit în primele trei zile titluri aşteptate cu nerăbdare şi întâlniri cu personalităţi de excepţie ale celei de a şaptea arte.
Tot publicul în picioare pentru cei doi Lei îndrăgostiţi, Robert Redford şi Jane Fonda
Un moment care a emoţionat însă publicul a fost decernarea, în 1 septembrie, a Leului de Aur pentru carieră celor două staruri ale cinema-ului american, Robert Redford şi Jane Fonda. Cei doi au venit în Lagună pentru a susţine filmul Our souls at night de Ritesh Batra, prezentat în afara competiţiei, în care împart afişul. O producţie originală a platformei Netflix, cu acţiunea plasată în Colorado şi care are în centru povestea a doi vecini care se descoperă după decenii în care trăiau în acelaşi oraş mic, fără să aibă contact unul cu altul, şi care trăiesc o poveste de dragoste capabilă să le răscumpere greşelile trecutului.
Robert Redford şi Jane Fonda pe covorul roşu
Publicul i-a primit cu ovaţii pe cei doi monştri sacri ai Hollywoodului. Amândoi au în acelaşi timp statură de staruri şi o imagine de angajare politică şi socială care evocă peste o jumătate de secol de istorie americană, de la războiul din Vietnam la militantismul ecologic.
Jane Fonda (80 de ani) este mai strălucitoare, mai directă, mai ofensivă. Robert Redford (81 de ani) este mai rezervat, mai pudic. Dar între ei există o complicitate tandra şi amuzantă, plină de farmec. Ea şi-a amintit primul film pe care l-au făcut împreună, The chase (Urmărirea), regizat de Arthur Penn în 1965. S-au reîntâlnit, doi ani mai târziu, în rolul de tineri căsătoriţi în Desculţi în parc al regizorului Gene Sacks, după piesa lui Neil Simon, apoi în 1979 în The Electric Horseman de Sydney Pollack.
Cei doi monştri sacri ai cinema-ului American
La fel de fermecătoare şi azi ca şi ieri
“În Desculţi în parc eram tineri şi sexy, în Our souls at night, suntem bătrâni şi sexy”, a afirmat Jane Fonda în conferinţa de presă.
“Avem o veche poveste prin filme. Doream s-o prelungesc, să-i adaug un nou episod înainte de a muri” a mărturisit Robert Redford. “Iar eu, a replicat Jane Fonda, doream să mă îndrăgostesc din nou de el. Totdeauna am fost îndrăgostită de el”.
“Încă de la prima noastră întâlnire pe ecran, cu Arthur Penn, ne-am simţit imediat bine unul cu altul. Între noi nu era nevoie de explicaţii. Iubesc această înţelegere prin jumătăţi de cuvinte. Este ceva foarte natural care a creat un ritm între noi de-a lungul timpului. Dincolo de profesie, am avut aceeaşi atitudine în faţa vieţii”, a adăugat Redford.
Întrebat de jurnalişti despre situaţia politică, Redford a răspuns sec: “Nu vreau să răspund acestor întrebări, nu pentru asta am venit aici. Singurul lucru pe care îl sugerez este o privire către viitor, cu speranţă, şi asumându-ne responsabilităţile”. Iar Jane Fonda a completat: “Lucrul cel mai important astăzi este salvarea Planetei şi în această direcţie sunt multe care trebuie schimbate. Mai ales în America”.
Cuvântul responsabilitate este o cheie pentru înţelegerea lui Robert Redford pe care Jane Fonda îl admiră fără rezerve: “Robert a avut o influenţă profundă asupra cinema-ului, creând Sundance Institute. Într-o epocă în care nu mai exista decât producţia mainstream, controlată de marile case de producţie, el a creat un spaţiu pentru dezvoltarea talentelor originale”.
Legat de Sundance, Robert Redford a precizat: “Când ai succes, ca în cazul meu, trebuie să alegi. Am dorit să dau o şansă cineaştilor care nu au acces la marile studiouri. Asta înţeleg americanii prin independent. Sundance a creat mai întâi o comunitate de regizori, scenarişti, actori, Apoi, Festivalul de la Sundance a creat o comunitate de spectatori cinefili”.
“Speranţa este legată de risc. Acesta este şi sensul filmului nostru, povestea unei a doua şanse. Sunt sigură că mulţi dintre spectatori regretă că nu i-au iubit pe cei apropiaţi aşa cum a fi trebuit. Şi, în clipa morţii, singura întrebare care contează este: oare am oferit destulă dragoste?”
Pe această idee se bazează tensiunea dramatică: dacă ai fost responsabil, dacă ai lăsat să treacă prilejurile de a iubi, dacă te poţi regăsi, dacă poţi oferi ceea ce n-ai ştiut până în acel moment să oferi”, a afirmat Redford.
Secvenţă din Human Flow
Un flux uman de băbaţi, femei şi copii într-o călătorie emoţionantă
Cu Human Flow, artistul chinez Ai Weiwei a prezentat în competiţie un vast documentar despre migranţii din toată lumea. Un obişnuit al Bienalei de Artă şi de Arhitectură de la Veneţia, Ai Weiwei este pentru prima data invitat în competiţie de Mostra del Cinema. Timp de un an, artistul chinez a vizitat 23 de ţări din lume, de la insula greceasă Lesbos în Kenya, din Bangladesh în Mexic, din Italia de sud în Iordania şi Gaza, trecând prin Macedonia şi Ungaria.
Ai Weiwei fotografiat în poziţia micului Aylan
Autor până acum al mai multor documentare, artistul ale cărui opere sunt apreciate pe plan mondial nu dovedeşte în acest documentar o mare originalitate. Dar, poate că el va reuşi să-i înveţe pe compatrioţii săi ceva despre mersul lumii contemporane, dacă aceştia îi vor putea vedea filmul în pofida dificultăţilor pe care artistul le are în relaţiile sale cu guvernul de la Beijing.
Scenele patetice sunt însoţite de câteva interviuri, de apariţia pe ecran a numărului de migranţi, fără a preciza însă dacă este vorba despre refugiaţi de război sau despre migranţi din motive economice, de citate poetice în favoarea dragostei şi a păcii.
Această trecere în revistă a mizeriilor lumii contemporane, rămâne, potrivit părerii unor critici, “foarte superficială şi prea plictisitoare pentru a trezi conştiinţele”. Ar fi trebuit poate ca artistul să recurgă la ficţiune. Ariane Mnouchkine sau Tony Gatlif au găsit accente mult mai convingătoare pentru a transmite privitorilor disperarea şi curajul acestor oameni porniţi în bejenie.
În luna martie a acestui an, Ai Weiwei a expus, la Galeria Naţională din Praga o lucrare impunătoare şi inedită (ce poate fi văzută acolo până în 7 ianuarie 2018) cu acelaşi subiect, intitulată La loi du voyage (Legea călătoriei). Este vorba despre o gigantică barcă gonflabilă, lungă de 70 de metri, care pluteşte în gol cu 258 de refugiaţi la bord. Ea are în faţă un glob de cristal aşezat pe o grămadă de veste de salvare uzate.
De altfel, Ai Weiwei s-a aplecat asupra durereroasei şi de multe ori mortalei traversări a Mediteranei de către refugiaţi încă din 2015. Lucrarea de la Praga urmează unei serii de producţii ale artistului, realizate după călătoria sa în insula Lesbos. În 2016, se fotografiase pe malul oraşului grecesc în aceeaşi poziţie în care fusese găsit Aylan, copilul sirian de trei ani, decedat în timp ce încerca să ajungă în Europa.
“Când am ajuns prima data în Lesbos, am găsit o barcă pe jumătate eşuată. Am vrut să experimentez ce înseamnă să fii singur. M-am simţit atunci ca o insectă sau o frunză în mijlocul unui lac. În acea barcă am găsit un biberon plin cu apă de mare. În acel moment m-am hotărât să explorez toate acestea urmându-mi gândurile”, mărturisea artistul.
Fenomenul migraţiei în întreaga lume
Şi alţi artişti s-au inspirat din drama migranţilor. În 2016, sculptorul englez Jason deCaires Taylor a realizat o opera prezentând o barcă plină de migranţi, Pluta lui Lampedusa, lansată pe apă în Muzeul Atlantic din Lanzarote. După el, plasticianul francez Pierre Delavie a creat şi el o Plută a lui Lampedusa pe cheiurile Senei, cu fotografii în trompe-l'œil ale unui naufragiu al refugiaţilor.
George Clooney aduce o poveste grotescă, politică, cu puternice nuanţe de noir, a Americii
Pe covorul roşu, Clooney s-a prezentat mână în mână cu frumoasa sa soţie Amal, captând atenţia atât a publicului, cât şi a presei internaţionale. El într-un classic şi elegant smoking şi Amal într-o rochie lungă din şifon de mătase, de culoare lila, semnată Versace.
George Clooney pe covorul roşu împreună cu soţia sa, Amal
Un obişnuit al Cetăţii Dogilor, starul american George Clooney a venit la Festival să-şi prezinte noua producţie, Suburbicon, un film poliţist, satiră a tarelor Americii obişnuite, pe un scenariu al fraţilor Coen din 1985, în care evolueză Matt Damon alături de Julianne Moore. Filmul este o poveste grotescă, politică, cu puternice nuanţe de noir.
George Clooney, Julianne Moore, Matt Damon şi compozitorul Alexandre Desplat
Suburbicon este un orăşel american din anii 50, lăudat de un catalog publicitar pentru că oferă comfort, farmec, linişte, siguranţă. Filmul spulberă această descriere idilică, relevând treptat păcatele ascunse, ca rasismul, corupţia, lăcomia, viciile şi crimele. Este o satiră a “caucazienilor” obişnuiţi, care apar iniţial pe vârfurile picioarelor şi sfârşesc într-o nebunie demnă de Grand Guignol. Critica apeciază excelentele caricaturi, dar relevă şi scăderi de ritm, momente de déjà vu alături de inovaţii pline de umor. Şi, desigur, Matt Damon şi Julianne Moore formează un cuplu infernal de americani din clasa de mijloc.
“Dacă veţi merge în America, vă veţi da seama în ce măsură ţara este plină de furie”, afirmă George Clooney care insistă în film mai mult pe mânie decât pe umor. “Astăzi, când se vorbeşte despre regăsirea măreţiei Americii ca în anii 50, este interesant să ridicăm vălul pentru a vedea ce se întâmpla atunci. Şi constatăm că toate problemele care ne neliniştesc acum existau de atunci. Este nevoie de doi ani pentru a face un film şi, în general, lucrurile evoluează. Dar actualitatea demonstrează că nu este aşa. Există un nor negru care pluteşte deasupra. Instituţiile funcţionează, dar oamenii sunt furioşi. Şi nu cred că este un lucru negativ. Deci, da, este un film plin de furie. L-am dorit amuzant, dar plin de mânie”.
Julianne Moore pe covorul rosu la Mostra de la Veneţia
Iar Julianne Moore, care interpretează rolul lui Rose, femeia sacrificată de Matt Damon, şi pe cel al lui Maggie, sora ei geamănă, dulce, dar criminală, consideră că pelicula “este portretul unei familii tradiţionale care conţine elemente de horror”.
Julianne Moore şi Matt Damon în Suburbicon
Filmul abordează problema segregaţiei, odată cu instalarea în Suburbicon a unei familii de negri. “S-a crezut după război că problema drepturilor civile s-a rezolvat, că totul va fi în ordine. S-a constatat însă că numai unele persoane pot înota în piscină. Există pe de o parte drepturi, iar pe de altă parte există ceea ce rămâne încrustat în mentalitatea oamenilor. Asta este istoria noastră americană şi ea este complicată”.
Secvenţă din Suburbicon
Potrivit lui Matt Damon, “Filmul se bazează pe privirea unui copil (fiul lui Matt Damon) care descoperă demonii tatălui său, care este violent cu persoanele fără apărare. S-a dorit crearea impresiei că el a trăit cel mai urât coşmar şi că este posibilă altă realitate, tradusă de muzica lui Alexandre Desplat. Eu sunt un patriot şi un mare optimist: sper că ei vor cunoaşte o lume mai bună”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
