Fostul vicepreședinte al PNL, Vlad Moisescu, a declarat miercuri pentru Adevărul că nu este el ”domnul V”, din stenogramele lui Victor Paul Dobre, deși a fost acuzat de acest lucru la ultima ședință a partidului, de către Crin Antonescu.
”Domnul care ne poate spune sigur cine este domnul V. este Victor Paul Dobre, pentru că el a fost urmărit, ascultat. Tot ce mă rog eu la Dumnezeu este ca respectivul domn V. să nu fi avut dreptate. (...) Nu, iar povestea cu trădarea nu a fost explicată. La şedinţa în care eu am fost demis din fruntea PNL sector 1, Crin Antonescu a propus această sancţiune, afirmând că suntem toţi trădători. A doua acuzaţie era legată de stenograme. A treia acuzaţie a fost că am sabotat mitingul USL de pe Arena Naţională şi că am fi plecat în timpul discursului domniei sale”, a declarat liberalul.
Vlad Moisescu a vorbit și despre viitorul congres al partidului, precizând că noua reuniune a liberalilor trebuie să-și formeze un parcurs pentru perioada când actualul președinte, Crin Antonescu, nu va mai fi liderul PNL.
”Vom propune amendamente la statut. Este vorba, de o parte, de trecerea la un vot uninominal pentru alegerea conducerii partidului. De asemenea, vrem să dezbatem în cadrul Congresului propunerea de organizare a unor alegeri preliminare pentru candidatul la Preşedinţia României. Aşteptăm de la Congres să creeze o viaţă ulterioară pentru partid şi după ce Crin Antonescu nu va mai fi preşedintele acestui partid, va fi la Cotroceni sau nu”, a spus Vlad Moisescu.
”La congres ar trebui să fie alegeri de sus până jos pentru toate posturile. Pe un statut cu alegeri uninominale va avea contracandidat. Pe un statut impus, nu va avea. Repet, congresul nu trebuie să fie despre un om, ci despre partid. Trebuie să decidem în privinţa traseului european al acestui partid”, a continuat el.
În scandalul stenogramelor electorale de vara trecută, fostul ministru al Administrației, Victor Paul Dobre, i se adresa într-o discuție telefonică din 3 august unui ”domn V”, menționat în alte surse ca ”Vlad”, căruia îi spunea că ”trebuie să facă o nebunie întreagă”, să nu voteze românii plecați din țară.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Cum e corect: Paște sau Paști. Mulți români credeau că zic greșit