Mohammad Murad, refugiat până la 18 ani, șocat de un telefon primit: Acum, sunt în siguranță la noi la hotel!
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florentina Constantin
WhatsApp
Mohammad Murad
Mohammad Murad
Mohammad Murad a vorbit despre situația refugiaților care fug din calea războiului pornit de Rusia în Ucraina, prin prisma omului care a trecut prin așa ceva.  

"Am fost şocat"

"Hotelurile sunt pline. Încercăm să deschidem pe litoral şi un hotel, ca o rezervă. Este momentul să nu facem nicio socoteală, să nu facem facturi, să nu ne gândim la încasări. Eu am fost refugiat de 7-8 ori, de la vârsta de un an până la 18 ani, până am ajuns în România. Am trăit acele momente grele din viaţa mea. Războiul din Liban, războiul civil... Războiul nu iartă pe nimeni. Acolo poţi să vezi tot felul de filme de groază, drame, vezi copii ucişi pe stradă. Războiul nu iartă pe nimeni, nu are nicio culoare, nu are logică. Mor oameni nevinovaţi.

Este trist, dar acest moment mă surprinde plăcut, pe de-o parte, şi îmi aduce tristeţe, pe de altă parte. Când spun plăcut - nu mă gândeam o secundă că există atâţia oameni simpli în România care să fie aşa implicaţi. Am fost şocat, că ieri a venit un grup de 30 de persoane, a ajuns în Oradea şi un om de afaceri mi-a dat telefon şi mi-a spus: "Nu vă faceţi griji, totul este în regulă". I-a cazat în hotel, le-a dat de mâncare, i-a dus să îşi cumpere haine din mall. I-a ţinut acolo aproape 2 zile, pe cheltuiala lui, după care i-a trimis în Bucureşti şi, acum, sunt în siguranță la noi la hotel. În locaţiile noastre, avem peste 1000 de refugiaţi", a spus  Mohammad Murad, la DCNews TV.

46.435 de refugiaţi ucraineni, în România

Nicolae Ciucă a anunţat că, până miercuri dimineaţă, în România au intrat 118.461 de refugiaţi ucraineni. Potrivit premierului, 46.435 dintre aceştia au decis să rămână în ţara noastră, iar dintre ei aproximativ 18.000 sunt copii.

"Cu puțin timp în urmă am încheiat ședința în care am analizat ultimele date ale situației și putem să comunicăm că până la ora 8,00, în această dimineaţă, pe teritoriul României au intrat 118.461 de refugiaţi ucraineni. Dintre aceştia, 70.026 au părăsit teritoriul României. Au rămas în ţară 46.435, ceea ce reprezintă aproximativ 39% din numărul total al cetăţenilor ucraineni care au intrat pe teritoriul României. De asemenea, cred că este important de precizat că 1.070 de cetăţeni ucraineni au solicitat azil, iar dintre aceştia 476 au rămas în centrele de azil din ţara noastră. De asemenea, este important să precizăm că din cifra totală de ucraineni care au decis să rămână în România, aproximativ 18.000 sunt minori", a spus Nicolae Ciucă.

Emisiunea integrală, în materialul video de mai jos:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel