Urmărește emisiunea live
Data publicării:

Modul neașteptat în care se răspândesc celulele canceroase. Cercetător: Este un lucru nou pe care, din câte știu eu, nimeni nu l-a mai observat până acum

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Modul neașteptat în care se răspândesc celulele canceroase. FOTO: Freepik @studioworkstock
Modul neașteptat în care se răspândesc celulele canceroase. FOTO: Freepik @studioworkstock

Modul neașteptat în care se răspândesc celulele canceroase a fost descoperit de oamenii de știință. Înțelegerea acestuia poate ajuta la oprirea cancerului și la reducerea riscului de metastaze.

Una dintre provocările în tratarea cancerului este oprirea metastazării acestuia, iar un nou studiu dezvăluie unul dintre mecanismele fundamentale prin care se întâmplă acest lucru. Cu o astfel de informație, extinderea celulelor canceroase poate fi oprită, afirmă cercetătorii americani.

Cheia acestui proces nou descoperit este GRP78, și este ceea ce se numește o proteină chaperonă. Este un tip de proteină care dă o mână de ajutor în plierea sau desfășurarea proteinelor mai mari, practic construindu-le (sau distrugându-le), ceea ce afectează apoi dacă acestea sunt active și funcționale din punct de vedere biologic.

O echipă condusă de Școala de Medicină Keck din cadrul Universității California de Sud (USC) din SUA a descoperit că celulele canceroase pot deturna GRP78, folosind proteina pentru a se răspândi mai mult în organism și a rezista la tratament.

Acest lucru pare să se întâmple deoarece proteina migrează atunci când este supusă la stres. GRP78 se găsește de obicei în partea de reticul endoplasmatic al unei celule, dar această cercetare arată că se deplasează spre nucleu și schimbă comportamentul celulei.

”Să vedem GRP78 în nucleu controlând expresia genelor este o surpriză totală. Când vine vorba de mecanismele de bază ale celulelor canceroase, acesta este un lucru nou pe care, din câte știu eu, nimeni nu l-a mai observat până acum”, spune Amy Lee, biochimist și biolog molecular la USC, arată Science Alert.

”Acesta este un concept nou”

Descoperirea a fost făcută prin analizarea modului în care GRP78 reglează gena EGFR, legată anterior de cancer. Pentru a confirma migrarea GRP78 au fost folosite tehnici avansate de imagistică 2D și 3D - inclusiv microscopia confocală, în care se folosesc fascicule separate de lumină pentru a crește rezoluțiile, pentru a confirma migrarea GRP78.

Alte metode, inclusiv secvențierea ARN (obținerea unei imagini instantanee a activității celulelor), au fost apoi folosite pentru a vedea mai îndeaproape ce face de fapt proteina GRP78. S-a dovedit că genele cheie pe care aceasta le regla erau implicate în migrația și invazia celulară.

O altă descoperire importantă făcută de cercetători a fost modul în care GRP78 se leagă sau interacționează cu o altă proteină celulară, ID2. Se pare că GRP78 împiedică ID2 să își facă treaba obișnuită, care este de a limita activitatea genelor implicate în migrația celulară, inclusiv EGFR.

”Acesta este un concept nou. Proteina în sine este soldatul care își face treaba, dar acum ne gândim că nu este vorba doar de soldat, ci și de locul în care este desfășurat soldatul”, mai spune Lee.

Cercetarea a fost publicată în PNAS.

Citește: Un nou tratament pentru cancerul de sân, descoperit de oamenii de știință

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel